În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfinţirea paraclisului Mănăstirii Popăuţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 4 mai 2014, Paraclisul „Sfântul Nicolae“ al Mănăstirii Popăuţi din Botoşani. Acesta a fost conceput în ideea de a salva ceea ce se află în biserica-monument, ctitorită de Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Lucrările lăcaşului de închinăciune au început în luna iunie a anului 2002, când s-a pus piatra de temelie. În doar cinci luni s-a zidit toată biserica, astfel că, pe 6 decembrie 2002, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în sfântul lăcaş. „Din anul 2002, până la sfârşitul anului trecut, s-au realizat lucrările de finisare şi de pictură“, a spus arhim. Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi, care este şi exarh de zonă Botoşani. Biserica nu are turlă, fiind concepută după stilul ştefanian, iar pictura încearcă să redea anumite scene din vechea biserică, aflată în apropiere. (C. Ciofu)