Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Sfințirea paraclisului Parohiei „Sfântul Proroc Daniel” din Iași
În Duminica a 4-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din cartierul ieșean CUG. Înainte de săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, ierarhul a sfințit paraclisul aflat la demisolul lăcașului de cult și a binecuvântat pictura exterioară a bisericii.
Încă de la primele ore ale dimineții, câteva sute de ieșeni s-au adunat preț de câteva ceasuri în curtea așezământului parohial pentru a participa la slujba de târnosire a paraclisului sfântului lăcaș, dar și pentru a se ruga împreună cu chiriarhul lor la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură adresat către cei prezenți, Părintele Mitropolit Teofan a subliniat faptul că cel mai de preț medicament pe care creștinul îl poate primi ca să dobândească vindecare este Sfânta Euharistie - Trupul și Sângele Domnului Hristos: „Actul de tămăduire săvârșit de Domnul Hristos, prelungit apoi în lucrarea Sfinților Apostoli, se extinde mai departe în Sfânta Lui Biserică, pentru că Biserica este definită în multe feluri, dar poate modalitatea de a o descrie cel mai adânc și cel mai real este aceea că Biserica este un spital duhovnicesc. Este un spital pentru că Sfânta Împărtășanie este leacul nemuririi, iar în Biserică vorbim mult de răni, de suferințe, de boală, de Doctorul sufletelor și al trupurilor, de năzuința omului de a fi sănătos. Biserica fiind spital duhovnicesc, iar noi venind precum am venit astăzi, la biserică, ca la un spital duhovnicesc, am venit într-o formă conștientizată sau nu pentru că avem multe răni, în sufletul și trupul nostru. O cale prin care omul poate să găsească mai ușor cheia sănătății sau cheia răbdării în suferință este apartenența la o comunitate, la familie, la o parohie, apartenența la un neam”.
Spre final, după cuvântul de recunoștință rostit de părintele paroh Ioan Chirvasă, acesta a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan Crucea „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, în semn de gratitudine pentru realizarea și împodobirea paraclisului aflat la demisolul bisericii. Totodată, cei care au contribuit la înfrumusețarea ansamblului parohial au fost răsplătiți de chiriarh cu diferite ordine și distincții.