În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Sfinţirea picturii bisericii Parohiei Vărbilău II
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit sâmbătă, 2 septembrie, slujba de sfinţire a picturii bisericii Parohiei Vărbilău II, Protopopiatul Vălenii de Munte. În continuare, ierarhul, ca delegat al Patriarhului României, a săvârşit Sfânta Liturghie, apoi slujba de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică ce va fi construită pentru comunitatea de creştini ortodocşi din Vărbilău, sfânt locaş ce va avea hramurile „Sfânta Treime” şi „Acoperământul Maicii Domnului”.
În cuvântul de învăţătură rostit după slujba de sfinţire a picturii bisericii din localitatea Vărbilău, PS Episcop Varlaam Ploieşteanul le-a explicat credincioşilor prezenţi importanţa cinstirii sfintelor icoane. „În rugăciunea de sfinţire s-a spus că noi privim cu ochii trupeşti aceste icoane, dar înţelegem cu ochii cei duhovniceşti vieţuirea sfântă a sfinţilor care sunt zugrăviţi pe pereţii acestei biserici. Totodată suntem îndemnaţi să ne înflăcărăm asemenea lor de dorinţa de a ne sfinţi viaţa prin rugăciune, prin credinţă, prin osteneli, prin fapte bune şi prin iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu, exprimată în iubirea semenilor noştri care au nevoie de mila şi ajutorul nostru. Această pictură a bisericuţei dumneavoastră a primit astăzi haină luminoasă prin pecetluirea cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropirea cu apă sfinţită (...). Atunci când ne rugăm lui Dumnezeu în biserică sau acasă, în faţa sfintelor icoane, să-I cerem ca să ne învrednicească să ascultăm şi să împlinim în viaţa noastră poruncile Sale aşa cum au făcut-o sfinţii zugrăviţi pe pereţii bisericii”, a spus Preasfinţia Sa.
În continuare, ierarhul a subliniat faptul că sfintele icoane sunt ferestre către cer şi a evidenţiat multipla funcţionalitate a picturii bisericeşti.
După Sfânta Liturghie, ierarhul l-a hirotesit întru sachelar pe pr. paroh Gabriel Pitulice, pentru bogata activitate pastoral-misionară desfăşurată la parohie. Primarului comunei Vărbilău, domnul Ion ioniţă, i-a fost oferită Diploma omagială „2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” cu medalie, pentru implicarea şi sprijinul acordat în mod deosebit la lucrările desfăşurate la Parohia Vărbilău II. Aceeaşi diplomă a fost înmânată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul şi doamnelor Adriana Bucur şi Mihaela Alina Pitulice. Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost acordată Consiliului parohial, iar Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată Comitetului parohial al Parohiei Vărbilău II, Protopopiatul Vălenii de Munte. A urmat apoi slujba punerii pietrei de temelie pentru un nou locaş de cult în comuna Vărbilău II.
La final, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, împreună cu pr. protoiereu Mihail Peneş, a vizitat Parohia „Naşterea Maicii Domnului”, Protopopiatul Vălenii de Munte. La această parohie, un grup de copii, coordonaţi de pr. paroh Romeo Bolovan, au fost premiaţi în urma desfăşurării unui concurs de şah.



.jpg)
