„Sfinţirea vieţii de pe pământ, o necesitate a fericirii veşnice“

În urmă cu patru ani, Arhiepiscopia Râmnicului a fost binecuvântată cu încă un rugător şi osârduitor înaintea Mântuitorului Hristos pentru turma cea cuvântătoare în persoana Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al acestei eparhii. Despre viaţa şi slujirea Preasfinţiei Sale în ogorul Bisericii aflăm mai multe din interviul pe care ni l-a acordat.

Să începem prin a ne spune câteva cuvinte despre Preasfinţia voastră. Cine sau ce v-a determinat să alegeţi viaţa monahală ?

M-am născut în localitatea Berezeni, judeţul Vaslui, într-o familie de părinţi dreptmăritori creştini, care mi-au inspirat dragostea de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Sunt ultimul născut, din cei cinci copii ai familiei Costache şi Tasia Nică, primele patru fiind fete. Naşul meu de botez a fost preotul paroh din comună, slujitor de vocaţie ce şi-a dorit foarte mult ca şi finul său să-i urmeze. Am plecat la mănăstire din propria-mi dorinţă, în toamna anului 1989. Chemarea interioară spre viaţa monahală s-a concretizat atunci când am ales să rămân în Mănăstirea Neamţ. Este o mănăstire foarte frumoasă, istorică, cu un patrimoniu spiritual-cultural deosebit. Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“, biblioteca ce cuprinde cărţi şi manuscrise foarte vechi şi obştea părinţilor rugători sunt câteva din podoabele ce m-au determinat să rămân în această mare Lavră a monahismului românesc.

Despre studiile însuşite şi formarea teologică ce ne puteţi spune? Unde le-aţi absolvit?

 După ce am absolvit şcoala generală şi prima treaptă de liceu din localitatea natală, am urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, apoi cursurile Facultăţii de Litere şi Teologie, specializarea Teologie-Istorie din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, unde am absolvit şi cursurile de master din cadrul Facultăţii de Istorie, specializarea Istorie veche-medievală. La sugestia profesorilor mei, m-am înscris la cursurile de doctorat, specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, sub îndrumarea dlui acad. prof. dr. Emilian Popescu, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Cursurile de doctorat le-am finalizat prin susţinerea tezei de doctorat cu tema: „Mitropolia Moldovei şi Sucevei: Arhiepiscopia Iaşilor între anii 1900-1948“, primind titlul de „doctor în teologie“. Astfel, formarea teologică am dobândit-o în anii de studii, dar şi în viaţa de mănăstire, alături de părinţi şi profesori cu experienţă şi trăire duhovnicească.

Povestiţi-ne despre ceasul alegerii Preasfinţiei Voastre în demnitatea de Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cum aţi primit acest moment de înaltă încărcătură spirituală?

Am fost hirotonit în treapta de arhiereu în ziua de 14 noiembrie 2009, în Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Acest eveniment a avut loc după ce în data de 29 octombrie 2009, la propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române m-a ales pentru slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Pe data de 14 noiembrie 2009, în Eparhia Râmnicului au avut loc mai multe evenimente istorice, la care au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi alţi douăzeci de ierarhi ai Sfântului Sinod. În acea zi Episcopia Râmnicului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, Preasfinţitul Gherasim a devenit Arhiepiscop, a fost hirotonit noul Episcop-vicar şi chiriarhul Râmnicului a împlinit frumoasa vârstă de 95 de ani.

În timpul vieţuirii la Mănăstirea Neamţ, în ce ascultări aţi fost rânduit?

De-a lungul anilor de vieţuire monahală am fost rânduit în diverse ascultări. În primul rând am lucrat în Tipografia mitropolitană „Trinitas“ de la Mănăstirea Neamţ, unde am învăţat cum se tipăresc cărţile şi care sunt etapele de formare ale unei cărţi. Fiind după anul 1989, după căderea regimului comunist din România, era mare nevoie de carte religioasă, astfel am luat parte la tipărirea unui mare număr de cărţi necesare credincioşilor Bisericii noastre. Aici am ostenit vreme de opt ani, până în anul 1998, când am fost chemat să ocup slujba de mare eclesiarh al mănăstirii. Era o ascultare frumoasă, deoarece îmi dădea posibilitatea să particip la toate slujbele Bisericii. Mă ocupam de organizarea slujbelor, a hramurilor şi de patrimoniul bisericilor din mănăstire.

La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor aţi îndeplinit diverse lucrări. Daţi-ne, vă rugăm, câteva detalii.

Din anul 2001 am fost chemat la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, unde am împlinit diverse ascultări: referent, exarh pentru judeţul Iaşi şi consilier cultural. În aceste funcţii am avut şi multe bucurii prin contribuţia smerită adusă la bunul mers al sectoarelor de activitate în care am lucrat. Am participat la organizarea hramurilor Catedralei mitropolitane „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, atunci când avea loc cel mai mare pelerinaj ortodox din sud-estul Europei.

Aţi fost şi preot spiritual, apoi cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Concomitent cu activitatea desfăşurată la Centrul eparhial, am avut bucuria de a lucra cu studenţii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Mai întâi, am slujit ca preot spiritual la capela facultăţii, împărtăşind studenţilor dragostea faţă de Dumnezeu şi de Biserică. Îmbinând rugăciunea cu studiul teologiei, studenţii au posibilitatea de a intra în comuniune cu Dumnezeu şi de a-L cunoaşte. Slujirea de preot spiritual la o facultate de teologie este una plină de responsabilităţi, dar şi de împliniri. Este o misiune grea, fiindcă aici se formează viitorii slujitori. Perioada studenţiei este o etapă de maturizare din viaţa unei persoane, încât preotul spiritual, alături de corpul profesoral, poate ajuta la formarea unor buni slujitori ai Bisericii. La activitatea de spiritual, s-a adăugat aceea de asistent la Catedra de teologie liturgică şi istoria Bisericii Ortodoxe Române. După finalizarea studiilor de doctorat, am participat la concursul pentru ocuparea postului de lector universitar la Catedra de istoria Bisericii Ortodoxe Române, post didactic pe care îl deţin şi în prezent.

Cum aţi simţit prezenţa Mântuitorului Hristos în viaţa Preasfinţiei Voastre? Puteţi descrie în cuvinte intensitatea acestei trăiri?

Pe Dumnezeu L-am simţit mereu aproape în viaţa mea, din copilărie şi până acum. El mi-a călăuzit paşii spre mănăstire, atunci când m-am dedicat slujirii Bisericii. Însă, în mod cu totul deosebit am simţit lucrarea harului lui Dumnezeu atunci când am primit Taina Hirotoniei în preot şi apoi în arhiereu, precum şi în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii. Trăirile lăuntrice ale comuniunii cu Dumnezeu nu se pot explica în cuvinte, ele rămân taină şi bucurie duhovnicească.

În încheiere, câteva sfaturi, îndemnuri şi binecuvântări din partea Preasfinţiei Voastre.

Sfaturi creştine folositoare pentru viaţa noastră găsim în Sfânta Scriptură, în Scrierile Sfinţilor Părinţi şi în modul de vieţuire al sfinţilor Bisericii Ortodoxe. Îndemn pe toţi dreptmăritorii creştini, tineri şi vârstnici, să cunoască învăţătura Bisericii şi să participe la slujbele sfinte, deoarece numai aşa vor pregusta din bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Fiecare persoană să-L caute şi să-L slujească pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care este Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa. Sfinţirea vieţii aici pe pământ prin lucrarea harului divin este o necesitate pentru dobândirea vieţii veşnice. Să-L iubiţi pe Dumnezeu, Ziditorul lumii, şi totodată să-i iubiţi pe oameni, creaţi după chipul Lui. Împlinind aceste îndemnuri, binecuvântarea lui Dumnezeu şi darurile Sale bogate se revarsă asupra dumneavoastră. Vă transmitem binecuvântările noastre arhiereşti, dragostea şi preţuirea, purtându-vă în rugăciunile îndreptate spre Tronul Sfintei Treimi.

Pentru că sunteţi şi cadru didactic, cum vedeţi introducerea religiei în şcoală şi progresul acesteia în ultimii ani?

Reintroducerea religiei în şcoală a fost o necesitate, după o absenţă de peste cincizeci de ani de comunism. Biserica Ortodoxă Română a trebuit să-i determine pe cei care erau responsabili cu sistemul educaţional românesc să accepte introducerea ei în rândul celorlalte discipline de învăţământ. Predarea religiei în şcoală constituie un act misionar-sacramental, dar totodată are conotaţii educaţionale profunde. Rostul şcolii nu se rezumă numai la învăţarea intelectuală a copiilor şi tinerilor, ci privesc şi formarea caracterului lor spiritual şi moral, al cărui fundament este credinţa în Dumnezeu. Prezenţa religiei în şcoală este necesară nu numai pentru Biserică, ci şi pentru societatea românească, deoarece educaţia religioasă invită la reflecţie, la atotcunoaştere şi la cunoaşterea propriilor valori religioase. Experienţa şi cunoaşterea religioasă au drept scop desăvârşirea în şi prin Hristos Domnul. Biserica este chemată să-i ajute pe tineri în a-şi găsi un sens al existenţei, este chemată să-i lumineze pe tineri în ceea ce priveşte percepţia evenimentelor ce se produc în viaţa lor şi în lume. Prin preoţii şi profesorii de religie, Biserica transmite, aprofundează şi întăreşte pe tineri în dreapta credinţă. Suntem bucuroşi de faptul că în zilele noastre s-a creat o sinteză frumoasă între misiunea Bisericii şi misiunea Şcolii. Această lucrare trebuie să continue cu ajutorul ambelor părţi şi a familiei creştine, pentru că misiunea Bisericii are ca finalitate pregătirea omului pentru Împărăţia lui Dumnezeu. (Arhid. Ioan Liviu Găman)