În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozion de istorie la Institutul „Nicolae Iorga”
În sala de conferințe a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române din București a avut loc, marți, 12 februarie 2019, a 22-a ediție a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, unde au fost prezentate 10 comunicări științifice și au fost lansate trei publicații de specialitate. Evenimentul a reunit cercetători, precum și specialiști în istoria țărilor române din obștea Mănăstirii Putna.
Dintre temele de interes istoric abordate la „Colocviile Putnei” amintim: relațiile lui Iancu de Hunedoara cu Țara Românească și Moldova în 1442-1456; ultima bătălie din campania de la 1462; știri despre mănăstiri, preoți și călugări din Țările Române în documente turcești din veacul al XVI-lea; braniștea Mănăstirii Putna la anul 1502; conexiuni culturale putnene în secolul al XVIII-lea; egumeni ai Mănăstirii Putna din perioada 1762-1878; dascăli putneni din veacul al XVIII-lea.
Cele trei publicații de specialitate care au fost lansate cu ocazia acestei întâlniri științifice au fost: „Atlasul istoric al Bucovinei”, de Andrei Nacu, „Catalogul manuscriselor slavo-române din biblioteca Mănăstirii Sucevița”, de Olimpia Mitric, și „P.P. Panaitescu, Catalogul manuscriselor slavo-române şi slave din biblioteca Academiei Române”, vol. III/1, îngrijit de Zamfira Mihail.
Ovidiu Cristea, directorul Institutului „Nicolae Iorga” din București, a spus că simpozionul marchează o relație îndelungată între spațiul academic și Mănăstirea Putna. „Încă din 2004, când Mănăstirea Putna a organizat o conferință dedicată împlinirii a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, mulți membri ai institutului au fost implicați în acel proiect. După acea conferință, la Mănăstirea Putna s-au creat un centru de cercetare, o revistă și s-au derulat 22 de colocvii, în anii impari câte două și în anii pari unul singur, la care de fiecare dată au participat cercetători ai institutului nostru. Este o relație academică de lungă durată, au trecut deja 15 ani și 22 de colocvii și am considerat că este firesc ca această colaborare să continue. La propunerea părintelui arhimandrit Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, evident că nu am putut răspunde decât favorabil și sunt convins că ediția de la București va fi un succes. Faptul că în sală sunt foarte mulți oameni din diverse generații arată că există un interes în rândul tinerilor, al cercetătorilor care urmează să se formeze. Sper ca, și prin publicarea acestor comunicări, textele prezentate astăzi să ajungă la un număr cât mai mare de cititori”, a spus directorul Institutului „Nicolae Iorga” din București.
„Avem o bucurie de a ne revedea cu colaboratorii Centrului «Ștefan cel Mare» care activează aici în București, mai vechi sau mai noi. Mulți nu pot să ajungă la Mănăstirea Putna pentru colocviul cel mai important al anului, așa că pentru noi întâlnirea aceasta este o sărbătoare, o întâlnire cu vechii prieteni și este special faptul că anul acesta am reușit să atragem câteva comunicări noi și în același timp vom lansa câteva cărți, contribuții științifice noi. Cu acest colocviu, noi ieșim din mediul nostru obișnuit, Mănăstirea Putna și Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, unde se desfășoară de obicei colocviile, și am venit în acest sanctuar al istoriei românești, un institut de referință. Acest colocviu este o încercare a noastră de a ieși și a avea un impact în societate sau în cultura românească”, ne-a spus părintele protosinghel Ieronim Berbec, secretarul Centrului de cercetare și documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna.