„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Simpozion naţional studenţesc la Tismana
Mănăstirea Tismana a găzduit săptămâna aceasta, în zilele de marţi, miercuri şi joi, lucrările Simpozionului naţional studenţesc. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Sfânta mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj, a găzduit în perioada 20-22 mai cea de a V-a ediţie a Simpozionului naţional studenţesc, organizat de Arhiepiscopia Olteniei în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova. Tema de anul acesta deschide spre analiză două direcţii de actualitate în teologia academică românească: „Sfinţii Brâncoveni şi moştenirea lor peste veacuri“ şi „Taina Sfintei Împărtăşanii, fundament al comuniunii neîntrerupte cu Hristos“. Cele două teme alese se încadrează în contextul mai larg al manifestărilor culturale, iniţiate de Biserica Ortodoxă Română în anul 2014 pentru a marca împlinirea a 300 de ani de la jertfa lui Constantin, Ştefan, Radu şi Matei cu sfetnicul Ianache Văcărescu, şi pentru credinţa ortodoxă a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, laolaltă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu, precum şi Anul euharistic, închinat Tainei Sfintei Împărtăşanii şi Sfintei Spovedanii.
„În fiecare participant străluceşte lumina, darul lui Dumnezeu“
Reprezentanţii facultăţilor de teologie din Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara, Reşiţa şi Craiova au fost primiţi la Tismana marţi seară. În cea de a doua zi a întâlnirii, participanţii au luat parte la Sfânta Liturghie, oficiată în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la altarul Mănăstirii Tismana. După slujbă, organizatorii au dat citire cuvântului de binecuvântare al IPS Părinte Mitropolit Irineu, decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. „Cu ajutorul lui Dumnezeu împlinim şi anul acesta frumoasa şi instructiva tradiţie, actuală în preocupările facultăţii noastre de teologie de la Craiova de cinci ani de zile. Această lucrare este de fiecare dată organizată aici, în casa Sfântului Nicodim, la Tismana, străveche vatră monahală şi cultural-teologică din ţara noastră. Simpozionul studenţesc, înfăptuit cu multă dăruire şi cu multă grijă, de părinţii profesori, de domnii profesori şi de studenţi îşi propune să aşeze împreună dorinţa de cunoaştere, de cercetare şi entuziasmul tinerilor studenţi şi masteranzi din facultăţile de teologie din Biserica noastră Ortodoxă Română. În acest sens, plecăm de la convingerea că în fiecare participant străluceşte lumina, darul lui Dumnezeu, atât pentru a cerceta Scripturile şi Tradiţia Bisericii, cât şi pentru a medita în rugăciune la viaţa şi viitorul Sfintei noastre Biserici. Pe de altă parte, suntem încredinţaţi că fiecare dintre dumnevoastră purtaţi în inimă şi în suflet facultatea şi profesorii dumneavoastră pe care-i reprezentaţi în acest simpozion. De asemenea, suntem convinşi că sunteţi mesagerii eparhiilor din care faceţi parte şi pe care doriţi să le onoraţi prin lucrările dumneavoastră. Aceasta implică, desigur, o responsabilitate din partea dumneavoastră şi totodată o datorie pe care suntem siguri că o veţi împlini cu mare succes“.
În cadrul întâlnirii, fiecare student a prezentat în plen prelegerea pregătită pentru întâlnire şi s-au purtat discuţii pe cele două teme de dezbatere. Activitatea se încheie astăzi, 22 mai, prin expunerea concluziilor generale ale întâlnirii, prezentările fiind moderate de preotul lect. dr. Ion Resceanu, cadru didactic al Facultăţii de Teologie din Craiova.
Referatele studenţilor participanţi, elaborate sub îndrumarea unui coordonator din cadrul facultăţii de provenienţă, vor fi publicate într-un volum colectiv, la Editura Mitropolia Olteniei, din Craiova. (Diac. Ioniţă Apostolache)