Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Simpozion teologic internaţional la Deva
La Deva, în sala „Spiru Haret“ a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, Simpozionul teologic internaţional „Comunicare şi Cuminecare“, organizat de Episcopia Devei şi Hunedoarei, în cadrul căruia au fost susţinute peste 40 de referate.
La manifestare au luat parte mai mulţi ierarhi, profesori de teologie din ţară şi străinătate, reprezentanţi ai instituţiilor publice din Deva şi peste 400 de preoţi, profesori de religie şi credincioşi veniţi de pe întreg cuprinsul eparhiei hunedorene. Lucrările simpozionului au debutat vineri, 27 iunie, cu rugăciunea de binecuvântare, apoi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a adresat un cuvânt de bun-venit tuturor participanţilor şi a mulţumit celor care s-au implicat, ca parteneri ai episcopiei, în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor cultural-spirituale din săptămâna 24-29 iunie 2014, prilejuite de prima sărbătorire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ca ocrotitori spirituali ai oraşului Deva.
Mesaje de salut au adresat, apoi, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara, Maria Ştefănie, managerul Muzeului civilizaţiei dacice şi romane, Liliana Ţolaş şi rectorul Universităţii Ecologice din Deva, prof. dr. Sigismund Duma.
Au susţinut referate în plen Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Râmnicului şi profesorul Tiziano Salvatera de la Universităţile din Roma şi Trento. Prima zi a simpozionului a fost încheiată cu susţinerea referatului în plen de către Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei.
Lucrările simpozionului au continuat sâmbătă, 28 iunie, pe două secţiuni: „Spovedanie şi duhovnicie“, în sala „Europa“, având ca moderatori pe pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi pe conf. dr. Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ din Sibiu şi „Euharistia - izvorul vieţii duhovniceşti“, în sala „Lucian Blaga“, având ca moderatori pe conf. dr. Mircea Buta şi pr. lect. dr. Caius Cuţaru de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.
Au fost susţinute peste 40 de referate de către profesori şi doctoranzi de la facultăţi de teologie din ţară, iar lucrările prezentate vor fi publicate într-un volum dedicat acestui simpozion.