Simpozionul „Monumentul. Tradiție și viitor” la Iași

La Iași, a avut loc a 26‑a ediție a Simpozionului internațional „Monumentul. Tradiție şi viitor”. Timp de trei zile, specialiști de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, Institutului Național al Patrimoniului, Uniunii Naționale a Restauratorilor Monumentelor Istorice, personalități din institute de cercetare și universități din țară și străinătate prezintă referate și discută diverse aspecte din domeniul cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice.

Deschiderea simpozionului a avut loc în Sala „Ekklesia” din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași, în prezența organizatorilor și a autorităților centrale și locale, urmând ca lucrările pe secțiuni să se desfășoare la Palatul Braunstein din centrul municipiului.

În deschiderea evenimentului, Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, a transmis un cuvânt de bun-venit la cea de‑a 26‑a aniversare a simpozionului: „Simpozionul nostru prin apărarea moștenirii trecutului vine să răspundă acestei nevoi tot mai pragmatice de păstrare a identității naționale într‑un context mai extins european. În afara celor două secțiuni deja cunoscute: viața monumentelor, ctitori, moșteniri, istorii, degradări, restaurări și tehnici, tehnologii de restaurare a monumentelor istorice, anul acesta avem inclusă o temă specială, intitulată: «Restaurarea monumentelor istorice în baza cercetării fondurilor arhivistice»; de asemenea, vor avea loc două dezbateri cu un real interes pentru specialiști și nu numai, ce vor fi coordonate de dr. Oana Zaharia, director al Institutului Național al Patrimoniului, și de prof. univ. Tereza Sinigalia. Prima, intitulată «Monumentele istorice de la restaurare la integrarea în spațiul urban», iar cea de a doua, «Biserica Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași, între legendă și istorie»”.

Pr. Constantin Sturzu, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a transmis participanților un cuvânt de binecuvântare: „Orice monument până la urmă este o formă de rugăciune zidită și zic asta nu doar pentru că odinioară cu siguranță se zidea mai întâi făcându‑se o rugăciune de binecuvântare a locului și la final o rugăciune de sfințire a construcției. Poate să fi fost excepții, dar regula aceasta era, și pentru că cei care zideau, cei care ctitoreau de regulă erau oameni cu credință în Dumnezeu și erau oameni care căutau binele, frumosul autentic și doreau să pună în cele zidite ceva din dorul lor după desăvârșire, din dorul lor după Dumnezeu. Poate n‑am avut realizări de-a lungul istoriei precum alte neamuri, mai ales cele care au devenit imperii, dar poporul acesta a știut, a învățat să facă până la urmă din orice lucrare rugăciune, adică ce? Legătură cu Dumnezeu, conlucrare cu Dumnezeu, convorbire cu El, o unire a cerului cu pământul. Să facem din cele materiale expresii ale celor spirituale, din cele văzute - expresii, forme, simboluri ale celor nevăzute. Așa încât a restaura un monument istoric nu este doar un gest reparatoriu și o formă de profund respect față de ctitoriile înaintașilor, ci până la urmă este o datorie sfântă”.