Cu prilejul primului hram al Capelei „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” din cadrul Centrului pentru vârstnici Affinity Polizu din Capitală, duminică, 16 august, preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au săvârșit slujba de sfințire a unei troițe în curtea centrului. Slujba de sfințire a fost săvârșită de un sobor de preoți de caritate, condus de părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cuvântul de învățătură, părintele Alin Nica a evidențiat semnificația teologică, misionară și comemorativă a troiței, arătând că aceasta așază întregul centru sub semnul Sfintei Cruci și al nădejdii în Înviere: „Sensul teologic al sfințirii troiței este acela de a arăta legătura dintre suferință și Înviere, dintre Cruce și Înviere, dintre suferință și binecuvântare. Bătrânețea este un timp binecuvântat și o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu. Prin sfințirea troiței se arată că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de Înviere, a trecut prin suferință, devenind pentru noi un model de viețuire. Nu putem ocoli suferința în viață, însă trebuie să avem în minte faptul că Dumnezeu ne însoțește în această suferință și ne dă întărire sufletească și trupească. În sens misionar, troița are valoarea unei mărturisiri a faptului că suntem creștini, că ne încredem în Hristos și înțelegem că Sfânta Cruce este calea pe care trebuie să mergem spre Împărăția lui Dumnezeu”.
Sinaxa monahală a stareților și stareţelor din Arhiepiscopia Iaşilor
Mănăstirea Sihăstria a găzduit în zilele de 11 și 12 noiembrie 2019 sinaxa monahală cu stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Tema întâlnirii monahale din Arhiepiscopia Iașilor din acest an a fost „Decretul 410/1959. Răstignirea monahismului românesc. Considerații actuale”. La sinaxă au participat 60 de stareți și starețe.
În deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a ținut un cuvânt de binecuvântare, după care monahii și monahiile au vizionat filmul documentar „Decretul 410/1959”, producție TRINITAS TV.
A doua zi, sinaxa monahală a debutat cu slujba de dimineață - Utrenia și Sfânta Liturghie -, săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în catedrala Mănăstirii Sihăstria, după care au fost susținute referate de către arhimandritul Ioan Harpa, exarhul mănăstirilor din zona Botoşani şi stareţ al Mănăstirii Popăuţi, și de către arhimandritul Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria. De asemenea, au fost susținute și mărturii ale monahilor și monahiilor care au suferit în timpul Decretului 410/1959.
„Eram la ascultare și deodată cineva mi-a spus să mă duc la mănăstire, că mă cheamă cineva. Când am ajuns, am văzut un paznic și un milițian, alături de o căruță cu un cal, lângă ușa chiliei mele. Și mi-au spus: Hai, ți-ai făcut bagajul? Dar eu am rămas nedumerită și le-am răspuns: Cum să-mi fac bagajul? Da, hai plecați, plecați din mănăstire! În momentul acela am început să plâng în hohote și le-am spus: Doar moartă voi pleca de aici; cât sunt vie, nu plec! Au intrat imediat în chilie forțat, au luat ce au găsit - o plapumă, o pernă - și mi-au făcut bagajul”, a mărturisit celor prezenți maica Filoteia Juncanaru de la Mănăstirea Văratic.



.jpg)
