Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Bucureștilor
În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc ieri, 7 noiembrie, Sinaxa monahală a stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor din Arhiepiscopia Bucureștilor. Evenimentul s-a desfășurat sub tema Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și a Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și a fost prezidat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Ședința de lucru a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte stareții așezămintelor monahale din eparhie. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic Tronos, condus de arhid. protopsalt Mihail Bucă.
În cuvântul de deschidere a sinaxei monahale, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a amintit că aceasta este prima întâlnire a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Bucureștilor în Palatul Patriarhiei, după amplele lucrări de consolidare și restaurare.
În prezidiul sinaxei, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-au aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, arhim. Nectarie Șofelea (starețul Mănăstirii Radu Vodă și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor), arhim. David Petrovici (starețul Mănăstirii Caraiman, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor) și arhim. Cleopa Nistor (președintele Consistoriului monahal). Programul sinaxei a continuat prin susținerea a două referate și a rezumatului diagramelor monahale pe anul 2017.
Monahia Antonia Coșniță, viețuitoare a Mănăstirii Pasărea din județul Ilfov, a susținut referatul intitulat „Ateliere de icoane pictate, brodate și ferecate din mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor, astăzi”, în cadrul căruia a prezentat istoria renașterii activității artistice și culturale din mănăstiri ca izvor de binecuvântare pentru monahi și activitatea atelierelor existente în mănăstirile eparhiei. „Atelierele de astăzi ale Patriarhiei Române își au rădăcinile în strădaniile de secole ale monahilor. Organizarea lor, așa cum o cunoaștem astăzi, se datorează vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, care a acordat o deosebită atenție sectoarelor specializate în confecționarea obiectelor de cult. În atelierele Patriarhiei Române și-au găsit un loc de muncă renumiți monahi și monahii și alți meșteri pricepuți în realizarea obiectelor de cult”, a spus monahia Antonia Coșniță. De asemenea, a fost prezentată activitatea din prezent a Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (secțiile de pictură bisericească, metale, tâmplărie-sculptură și filigran), precum și de la mănăstirile Pasărea, Țigănești, Stavropoleos și „Sfânta Maria” – Techirghiol.
În continuare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a susținut comunicarea „Patriarhul Justinian Marina – ocrotitor al monahismului românesc în vremuri de prigoană”, în cuprinsul căreia a prezentat situația Bisericii Ortodoxe Române după emiterea Decretului nr. 410 din 11 octombrie 1959 de către Guvernul comunist: „După publicarea Decretului nr. 410 în Monitorul Oficial al României, Patriarhul Justinian a întrunit Sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Bucureștilor, la începutul anului 1960, aducându-le la cunoștință conținutul și consecințele dispoziției nou apărute. Probabil că la acea sinaxă s-a hotărât întocmirea unor instrucțiuni clare de aplicare a acestei legi, pe care Arhiepiscopia Bucureștilor le-a transmis fiecărei mănăstiri din subordinea canonică, documentul purtând pe el mențiunea «secret». Înscrisul menționat conține indicații exacte despre condițiile care trebuie îndeplinite de călugări și călugărițe pentru a rămâne în mănăstire, precum și îndrumări pentru cei care nu îndeplinesc condițiile decretului”. Preasfinția Sa a prezentat, din documentele de arhivă, situația mănăstirilor Pasărea, Zamfira, Țigănești, Ghighiu, Suzana, Căldărușani și Cernica, după aplicarea acestui decret. De asemenea, a amintit mărturiile a trei monahii viețuitoare în Mănăstirea Ghighiu despre această grea încercare: stavrofora Pelaghia Tudor (proinstareță a așezământului), monahia Marta și monahia Maxenția. În încheiere, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a arătat că, în anii Decretului nr. 410, Patriarhul Justinian Marina a avut o atitudine mai mult decât binevoitoare față de monahi, reproducând două documente din arhiva fostei Securități.
Rezumatul diagramelor monahale pe anul 2017, cu împliniri și probleme de rezolvat, a fost prezentat de arhim. Nectarie Șofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Pentru îndrumări cu privire la acțiunile administrativ-gospodărești ale așezămintelor monahale, la sinaxă au participat și arhid. Valentin Niculae (consilier juridic în cadrul Oficiului canonico-juridic al Arhiepiscopiei Bucureştilor), diac. Ilie Iulian Stan (inspector în cadrul Sectorului Monumente și construcții bisericești) și protos. Sava Hasuc (inspector inginer la Sectorul Bunuri imobile bisericești).
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat că toate mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Bucureștilor vor primi gratuit pentru biblioteca instituției următoarele volume tipărite recent: „Transparență administrativă și dinamism pastoral. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 10 ani de slujire ca Arhiepiscop al Bucureștilor și Mitropolit al Munteniei și Dobrogei” (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei); „Fidelitate eclezială și misiune socială. Un deceniu de slujire a Bisericii Ortodoxe Române. Album aniversar” (Editura BASILICA a Patriarhiei Române); „Iconostase din București. Secolele XVII-XIX” (Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei); „Programul iconografic al bisericilor ortodoxe. Îndrumător pentru zugravii de biserici” (Editura BASILICA a Patriarhiei Române).