În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Sinaxa preoților din Protopopiatul Moinești
Marți, 11 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Mina, preoții Protopopiatului Moinești s-au întâlnit în comuniune liturgică în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Zemeș, având în mijlocul lor pe cei doi ierarhi ai Eparhiei Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul. În cadrul slujbei s-au împărtășit aproximativ 100 de preoți și au fost săvârșite două hirotonii.
Ediția de anul acesta a sinaxei preoților din Protopopiatul Moinești a fost organizată în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Zemeș, la eveniment fiind prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Chira Nicolae a fost hirotonit preot pe seama Capelei „Sfântul Ștefan”, Moinești-Pompieri, iar teologul Bogdan Mihai-Gabriel a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Cetățuia.
După citirea Evangheliei, preotul militar în rezervă Ioan Roncea a ținut un cuvânt de învățătură având tema „Duhovnici și duhovnicie”.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului în cadrul căreia au fost pomeniți ctitorii sfântului lăcaș închinat Nașterii Maicii Domnului, dar și preoții care și-au împlinit misiunea pastoral-misionară în comunitățile ecleziastice ale Protopopiatului Moinești și care acum se împărtășesc de bucuria comuniunii cu Hristos Domnul - Marele Arhiereu în Împărăția cerurilor.
În cuvântul adresat preoților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre practica liturgică anuală a întâlnirii în Sfânta Liturghie a tuturor preoților dintr-un protopopiat împreună cu ierarhul lor, la ediția de anul acesta fiind prezent pentru prima dată și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corul preoților „Theotokos” al Protopopiatului Moinești.






.jpg)
