La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Slujbă arhierească în Parohia Slătioara
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Pimen a slujit miercuri, 21 mai 2014, în Parohia Slătioara, Protopopiatul Fălticeni. La slujbă au participat credincioşi din parohie şi din satele învecinate, precum şi un sobor impresionat de slujitori ai sfintelor altare.
Parohia Slătioara - Râşca, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a îmbrăcat straie de sărbătoare în ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Biserica din lemn din localitate şi-a serbat al doilea hram. De dimineaţă, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ a parohiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi, dirijat de dr. Costel Mirel Nechita, şi de Corul Eparhiei Ortodoxe din Grodno (Belarus). Spre finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Edictul de toleranţă religioasă de la Milano pe care Sfântul Constantin cel Mare l-a dat în anul 313. „Prin intermediul acestui edict, creştinii nu mai erau persecutaţi. Astfel, cuvintele din Sfintele Evanghelii, propovăduite de Sfinţii Apostoli, au fost vestite mai departe fără teamă de slujitorii sfintelor altare. Nu a fost uşor ca un împărat păgân să îmbrăţişeze cuvântul Sfintei Evanghelii, pentru care creştinii erau prigoniţi, persecutaţi şi omorâţi. Credinţa statornică a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a fost pildă de-a lungul veacurilor pentru conducătorii de imperii şi de ţări“, a explicat IPS Arhiepiscop Pimen. Părintele paroh Vasile Bostan a menţionat că IPS Pimen este prezent în fiecare an la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Parohia Slătioara. „Mulţumim Înaltpreasfinţiei Sale şi ne exprimăm toată recunoştinţa pentru arhiereasca binecuvântare pe care ne-a oferit-o cu prilejul acestei zile. Mulţumim Corului «Sanctus» de la Iaşi şi oaspeţilor dragi care au venit din Belarus. Iată că aici este o unitate în duh şi adevăr, întrucât musafirii din afara ţării noastre, deşi ţin calendarul iulian, au slujit şi slujesc împreună cu noi la aceste fericite ocazii. Iată că Biserica este una în credinţă, în duh şi în adevăr. După terminarea Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a citit o rugăciune de dezlegare, apoi a avut loc o agapă frăţească. Biserica cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Slătioara a fost ridicată în anul 1797 de stareţul Chiril al Mănăstirii Râşca din judeţul Suceava. A fost reconsolidată după forma iniţială, a fost pictată în interior de preoteasa Elena Bostan, iar catapeteasma a fost realizată de părintele paroh Vasile Bostan. În luna septembrie a anului 2011, lăcaşul de închinăciune a fost sfinţit de IPS Arhiepiscop Pimen.