După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujba de binecuvântare a clădirii primei școli românești din Târgu-Mureș
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit, luni, 1 noiembrie, slujba de binecuvântare a clădirii în care a funcţionat prima școală românescă din Târgu-Mureș, în urma lucrărilor de restaurare și renovare efectuate recent. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către protopsalții arhid. Mihail Bucă și arhid. Vlad Roșu din București, împreună cu Grupul psaltic „Anastasios”, format din medici și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, clădirea vechii școli va funcţiona ca școală parohială, sub coordonarea preotului paroh Claudiu Nicoară. Prima școală românească din municipiul Târgu-Mureș a funcționat aici, între anii 1765-1907. Gheorghe Maior, tatăl cărturarului Petru Maior, a fost unul dintre profesorii ce au activat în această școală. După anul 1912, clădirea a fost folosită de personalul bisericii.
Între anii 1988-1990 au avut loc reparații capitale, clădirea veche fiind reconstruită; au fost păstrate dimensiunile originale și unele elemente arhitecturale. Între 1994-2001, clădirea a fost folosită ca sediu al Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români din Târgu-Mureș.
În urma lucrărilor de restaurare și renovare efectuate recent, aici vor avea loc activităţile şcolii parohiale ce este frecventată de aproximativ 20 de copii din parohie, organizați pe două grupe, una cu copii cu vârste între 3 și 5 ani, și grupa școlarilor cu vârsta până la 12 ani.



.jpg)
