În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă de pomenire pentru IPS Gherasim Cristea
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea a fost pomenit marţi, 8 iulie, la împlinirea sorocului de trei luni de la trecerea sa la Domnul. Rânduiala liturgică a fost săvârşită în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnic, de Înalpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Credincioşii şi clericii râmniceni s-au rugat împreună cu cei doi arhierei, IPS Părinte Varsanufie şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, pentru sufletul vrednicului arhipăstor Gherasim Cristea, la trei luni de la naşterea sa în ceruri. Astfel, în ziua de marţi, 8 iulie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, soborul preoţilor slujitori împreună cu cei doi arhierei au mers în mijlocul Catedralei chiriarhale, săvârşind slujba Parastasului. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei de pomenire, IPS Părinte Varsanufie a evocat personalitatea Arhiepiscopului Gherasim. IPS Varsanufie a arătat că fostul întâistătător al Eparhiei Râmnicului a fost un model de lucrare responsabilă şi roditoare, manifestându-şi iubirea faţă de preoţi, credincioşi, monahi şi monahii, dar şi hărnicia faţă de toate unităţile de cult, atât monahale cât şi parohiale, de pe întreg teritoriul arhiepiscopal.
La final, cei doi ierarhi împreună cu părinţii slujitori au mers la mormântul Arhiepiscopului Gherasim aflat pe platoul din incinta Centrului eparhial, unde au săvârşit o slujbă de pomenire. Alături de sobor au participat membrii Permanenţei Consiliului eparhial, angajaţii Centrului eparhial, preoţi, stareţi şi stareţe de la mănăstirile din eparhie, monahi şi monahii, precum şi numeroşi credincioşi care au păstrat un moment de reculegere la mormântul ierarhului şi s-au rugat pentru sufletul lui.
Arhiepiscopul Gherasim, repere biografice
Arhiepiscopul Gherasim Cristea s-a născut la data de 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului, judeţul Ialomiţa, din părinţii Dumitru şi Maria Cristea, ca al doilea copil şi a primit la botez numele Gheorghe. Înzestrat pentru viaţa monahală, în primăvara anului 1934 bătea la poarta sfintei Mănăstiri Cernica, din judeţul Ilfov, pentru a fi primit între ostenitorii păstrători ai rânduielilor Sfântului Calinic. A fost primit ca frate de mănăstire şi în acelaşi an s-a înscris la Seminarul monahal de aici. După trei ani a fost tuns în monahism, iar în 1940 a fost hirotonit ierodiacon, iar mai apoi preot.
După desfiinţarea Seminarului monahal, a trecut la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1942. În anul 1948 a obţinut diploma de licenţiat în teologie la Facultatea din Bucureşti, cu media 9,50. Între anii 1943 şi 1952 a slujit ca preot la Mănăstirea Antim din Bucureşti şi, remarcându-se prin deosebite strădanii, a fost distins cu rangul de protosinghel. În toamna anului 1952, la 1 octombrie, a fost numit stareţ al Mănăstirii Căldăruşani, judeţul Ilfov, vestita ctitorie a lui Matei Vodă Basarab. Aici, vreme de aproape două decenii, a desfăşurat o bogată activitate pe multiple planuri, la loc de cinste situându-se restaurarea sfintei mănăstiri şi a dependinţelor acesteia, distruse de incendiul din anul 1946. Tot aici a ostenit pentru înfiinţarea unui muzeu mănăstiresc. După 36 de ani de viaţă monahală, vrednicul de pomenire Episcop Chesarie l-a propus Sfântului Sinod ca Arhiereu-vicar la Eparhia Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. Aici a slujit timp de patru ani, impulsionând munca cultural-misionară şi gospodărească la parohiile din episcopie, iar la Centrul eparhial a depus eforturi pentru ridicarea noilor cancelarii ale personalului administrativ-bisericesc de la Galaţi. Se cuvine menţionat faptul că, în anul 1971, cu prilejul descoperirii la Niculiţel, judeţul Tulcea, a unei bazilici cu criptă în care erau şase martiri, a avut curajul de a-i prelua în taină şi a le aşeza sfintele moaşte la Mănăstirea Cocoş, salvându-le de teroarea ateistă. În toamna anului 1975, la 16 octombrie, la cererea Episcopului Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ales ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul. Timp de aproape un deceniu a slujit, cu frică de Dumnezeu şi dragoste de patrie şi neam, toate arhiereştile îndatoriri încredinţate de Episcopul Iosif şi de Sfântul Sinod. În ziua de 30 septembrie 1984, prin votul Colegiului Electoral al Bisericii Ortodoxe Române, a fost ales Episcop titular al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, fiind înscăunat în vestitul jilţ arhieresc râmnicean de către Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, la data de 2 decembrie 1984. În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod din 18-19 iunie 2009 s-a luat hotărârea ridicării Episcopiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie. Episcopul Gherasim a fost ridicat cu acest prilej la rangul de Arhiepiscop al Râmnicului. A trecut la Domnul la data de 9 aprilie 2014 la venerabila vârstă de 100 de ani.