În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujbe de pomenire pentru părintele Sofian Boghiu
Sâmbătă, 11 septembrie 2009, a fost săvârşită, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, slujba pomenirii părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc astăzi şapte ani. Oficierea Parastasului a fost făcută de PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, alături de arhim. Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, arhim. Mihail Stanciu, stareţul Mănăstirii Antim, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Alături de ei, mulţime de credincioşi a venit să se roage pentru cel care a fost unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici din Bucureşti, plecat la cele veşnice pe 14 septembrie 2002. „Sunt convins că toţi au fost pătrunşi la inimă de chipul său blând şi smerit, de cuvintele sale înţelepte, împărtăşite din experienţa sa pastorală. În ultimii ani de viaţă şi de suferinţă, părintele, deşi nu mai putea sluji, era nelipsit de la Sfânta Liturghie şi de la Privegherea de sâmbătă seara. Mulţi îl înconjurau pentru a lua binecuvântare şi un cuvânt de învăţătură, iar cei care slujeau aveau mai multă încredere, mai multă putere când îl vedeau în biserică, alături de ei“, a subliniat PS Ciprian Câmpineanul în evocarea sa. Cu ocazia acestei pomeniri a fost prezentată cartea „Un iconar de suflete - Părintele Sofian Boghiu. Mărturii“, apărută cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. După săvârşirea pomenirii la Mănăstirea Antim, cei adunaţi au plecat, cu şase autocare, în pelerinaj la mormântul părintelui Sofian, aflat la Mănăstirea Căldăruşani, unde s-a făcut un alt Parastas. În numărul de mâine prezentăm detalii de la acest eveniment. (A. P.)