Slujbe în cinstea a patru sfinți români

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cărțile de cult ce conțin textele liturgice și slujbele în cinstea a patru sfinți români: „Slujba Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea”; „Slujba Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului” și „Slujba Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului”.

Din inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, textele liturgice în cinstea Sfântului Cuvios Ioan Casian, din Mineiul pe Februarie, alcătuite de Sfântul Iosif Imnograrful (secolul IX), și cele în cinstea Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, alcătuite de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Lucian al Tomisului, au fost completate și așezate într-o singură slujbă cu priveghere de către părintele arhim. Chiril Lovin, coordonatorul Departamentului Carte de cult din cadrul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Textul, diortosit de Comisia Liturgică a Arhiepiscopiei Bucureștilor și de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, a fost aprobat prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 5562/2016. De asemenea, slujbele în cinstea Sfinților Ierarhi Teotim și Bretanion, Episcopii Tomisului, au fost alcătuite de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și au fost completate cu texte alcătuite de protosinghelul Nicodim Bujor (Mănăstirea Cernica). Acestea au fost aprobate prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nr. 5562/2016.

Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea

Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă Română în ultima zi a lunii februarie (28/29 februarie). Ei s-au născut din părinți străromâni în părțile Casimcei din nordul Dobrogei, care pe atunci se numea Sciția Mică, în preajma anului 360. Părinții și strămoșii lor erau creștini de multe generații și, de aceea, sfinții au primit de mici o educație creștină. Ei au rămas legați sufletește toată viața. Tot împreună au urmat studii înalte. Din dragoste pentru Hristos, Căruia au vrut să-i dăruiască toată ființa lor, s-au hotărât să îmbrățișeze viața monahală, intrând într-o mănăstire din Dobrogea. Auzind de viața înaltă a pust­nicilor, au mers într-o mănăstire din Betleem, în Palestina, apoi în 385 au vizitat patria sihaștrilor, Egiptul. Acolo au intrat într-o mănăstire din pustia Schitului (Sketis). Pe la anul 400 au mers la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur. Acolo, Sfântul Gherman a fost hirotonit preot de marele arhiepiscop, iar Sfântul Casian a fost hirotonit diacon. În 403, Sfântul Gherman a participat la Sinodul de la Stejar ca apărător al Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în 405, împreună cu Sfântul Ioan Casian, au dus la Roma, fericitului Papă Inocențiu, o scrisoare a clerului și poporului dreptcredincios, tot în apărarea Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Ioan Casian a scris mult despre Cuviosul Gherman, numindu-l „Sfântul Părinte Gherman”, în cartea sa „Convorbiri cu Părinții din Pustie”. Sfântul Gherman a trecut la Domnul pe când se afla în Roma, între 405 și 415. Sfântul Ioan Casian, care primise între timp harul preoției, întemeiase două mănăstiri la Marsilia și a scris două cărți: „Așezămintele vieții de obște a călugărilor” și „Convorbiri cu Părinții Pustiei”. La cererea Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Romei, a scris în apărarea învățăturii ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului unite într-un ipostas, pregătind Apusul pentru Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes. A trecut la Domnul în 435.

Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului

Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului, este prăznuit în Biserica noastră la 20 aprilie și s-a născut pe la jumătatea secolului al IV-lea în Dobrogea, viețuind de tânăr în nevoință, rugăciune și cercetarea Sfintelor Scripturi. A urmat calea vieții monahale și a fost ales Episcop al Tomisului după trecerea la cele veșnice a fericitului Episcop Gherontie (unul dintre părinții de la Sinodul al II-lea Ecumenic). Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care, împreună cu Sfinții Ioan Casian și Gherman, l-a apărat în împrejurări grele. El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceştia îl numeau „zeul romanilor”. Un scriitor creştin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toţi - împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari - pentru evlavia şi cinstea vieţii sale”. Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat „creatorul Filocaliei româneşti”. Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiţii călugări sciţi, teologi care au participat la discuţiile hristologice ale vremii. În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis Fericitului Teotim călugări misionari pentru creştinarea hunilor. În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom împotriva acuzaţiilor nedrepte aduse împotriva sa. Sfântul Teotim s-a mutat în pace la Domnul între 404 și 407. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în calendarul bisericesc în 1992.

Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului, este pomenit în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la 25 ianuarie. El s-a născut în Capadocia și a intrat de tânăr în slujirea Bisericii. Pentru râvna sa a fost trimis să sprijine lucrarea de propovăduire a Evangheliei în Sciția Mică. Strălucind prin fapte virtuoase, a fost ales Episcop al Tomisului (Constanța de astăzi) și s-a făcut cunoscut mai ales prin lupta sa împotriva ereziei lui Arie. Când împăratul Valens a ajuns la Tomis pentru a atrage pe cât mai mulți episcopi la arianism, Sfântul Bretanion l-a înfruntat spunându-i că nu există alt Crez decât cel de la Niceea. Pentru aceasta a fost exilat, dar a fost eliberat repede pentru că poporul începea să se revolte. Sfântul Bretanion era sprijinit în lucrarea sa de povețele și exemplul Sfântului Vasile cel Mare. A trecut la Domnul în jurul anului 380, fiind urmat în scaun de ucenicul său, Fericitul Gherontie.