Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujbe și procesiuni pentru Sfântul Mare Mucenic Pantelimon
Ieri, în Biserica noastră a fost sărbătorit Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Între sfintele locașuri de cult aflate în zi de hram s-au numărat Mănăstirea Lacu Sărat din județul Brăila, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, Mănăstirea „Sfânta Maria” - Techirghiol, județul Constanța, Biserica „Sfântul Pantelimon” - Foișorul de Foc din București și biserica Parohiei Pantelimon Sat din Protopopiatul Ilfov Sud.
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Mănăstirea Lacu Sărat de lângă Brăila își cinstește în mod deosebit ocrotitorul. Sfânta Liturghie în zi de hram a fost săvârșită ieri de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
La slujbă au participat, după datină, starețele așezămintelor monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, reprezentanți ai autorităților de stat și locale, pelerini și credincioși din Brăila și împrejurimi, cadre medicale, precum și numeroși pacienți aflați la recuperare în stațiunea de tratament balnear Lacu Sărat.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să reverse asupra pământului ploaie binecuvântată aducătoare de rod bun. De asemenea, la ectenia întreită pentru cei adormiți au fost pomeniți, alături de ctitorii așezământului monahal, vrednicii de pomenire Patriarhi Iustin Moisescu (†31 iulie 1986) și Teoctist Arăpașu (†30 iulie 2007). Răspunsurile la strană au fost date de un grup psaltic, iar la chinonic, Corul mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila a interpretat cântări calofonice bisericești.
Cuvântul de învățătură din timpul Sfintei Liturghii a fost rostit de Preasfințitul Părinte Visarion, care a arătat că Mănăstirea Lacu Sărat este „un loc sfânt și binecuvântat, adevărată Vitezda tămăduitoare de suflete și de trupuri”. În continuare, Episcopul Tulcii a vorbit credincioșilor despre viața aleasă a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
După slujba Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian le-a vorbit celor prezenți despre frumoasa relație de vecinătate dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos și Episcopia Tulcii, unite de fluviul Dunărea: „La o sărbătoare ca aceasta unim rugăciunile de o parte și de alta a Dunării, din Dobrogea de Nord și Dunărea de Jos, aici, la Brăila, într-un loc ales parcă de Sfântul Pantelimon. Prin sfânta mănăstire și programul de rugăciune dimpreună cu celălalt program, de sănătate trupească, față în față, aici, stau cele două clinici și parcă între ele stă Hristos Domnul, având de-a dreapta pe Sfântul Pantelimon”.
La final, Arhiepiscopul Dunării de Jos a citit rugăciunea închinată Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon din încheierea acatistului închinat sfântului.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian ne-a declarat: „Ne-am bucurat astăzi de o zi frumoasă, cu mai puțină caniculă, datorită rugăciunilor și datorită cadrului natural minunat al Mănăstirii «Sfântul Pantelimon» din stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat de lângă Brăila. Cele două clinici - clinica pentru suflet - mănăstirea, și clinica pentru sănătatea oamenilor - de lângă lacul tămăduitor au ca animator pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, de la care învățăm unirea credinței și rugăciunii cu ajutorul acordat de medici pentru sănătatea sufletească și trupească, înmulțind, în același timp, împreună cu slujitorii, cu cinul monahal și cu educatorii, cu tinerii și cu credincioșii, în primul rând, milostenia care întreține relațiile de frățietate și de mai multă pace și înțelegere între noi toți, și în acest colțișor de rai, și în casele noastre, și în satele și orașele noastre. Să înmulțim cu toții rugăciunile ca Dumnezeu să ne dea ploaie pentru noi și pentru pământul însetat!”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.
Preasfințitul Părinte Visarion ne-a amintit că „sărbătoarea Sfântului Mucenic și Tămăduitor Pantelimon aduce în fiecare an bucurie credincioșilor din Eparhia Dunării de Jos. Iată, și anul acesta, ca și în anii trecuți, la invitația generoasă a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Casian, am participat, împreună cu un grup de credincioși din Tulcea, la hramul Mănăstirii Sfântului Pantelimon de la Lacu Sărat, Brăila. A fost cu adevărat o zi de aleasă bucurie, o zi de înălțare sufletească, o zi în care am simțit cu toții binecuvântarea lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinții Săi. Am luat cu toții tămăduire sufletească și trupească prin rugăciunile acestui mare tămăduitor al Bisericii, Sfântul Pantelimon, care ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi, la credință, la nădejde, la dragoste și, în același timp, ne îndeamnă la iubirea sfintei noastre Biserici și a valorilor spirituale ale neamului nostru românesc”, a arătat Episcopul Tulcii.
După slujba Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au binecuvântat cu agheasmă camerele din noua casă de oaspeți ridicată în latura de vest a Mănăstirii Lacu Sărat. „Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian și Preasfințitului Părinte Episcop Visarion și ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dea spor, sănătate și bucurie duhovnicească nouă, celor care astăzi participăm la hramul mănăstirii, cât și celor care ne-au ajutat să înfăptuim aceste lucrări”, ne-a declarat monahia stavroforă Pantelimona Corjos, stareţa Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” de la Lacu Sărat, județul Brăila.