Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Slujire arhierească de hram la biserica din Chitighaz, Ungaria
În Duminica a 25-a după Rusalii (14 noiembrie 2021), Parohia românească Chitighaz (Kétegyháza) din Ungaria, a cărei biserică este închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și-a sărbătorit hramul, la câteva zile după această sărbătoare, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Cu acest prilej, la fel ca și în anii trecuți, credincioșii l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor format din părintele arhimandrit Calinic Covaci, consilierul administrativ bisericesc al Episcopiei și Paroh la Otlaca Pustă, părintele Florin Olteanu, paroh la Chitighaz și Protopop de Giula, și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. Deși este vreme de pandemie, din cauza măsurilor luate de autoritățile române, nu au putut veni la sărbătoare credincioși din România (din localitățile Arad, Vladimirescu sau Curtici). Totuși și în acest an, alături de credincioșii din Chitighaz, au mai luat parte la slujbă credincioși din Otlaca Pustă, împreună cu preotul, dar și cu primarul lor, doamna Elvira Ardelean, care este în același timp și vicepreședinte la Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), precum și oficialități, ca de pildă domnul Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Giula, domnul Daniel Banu, consulul general al României la Seghedin, domnul Gheorghe Cosma, președintele AȚRU, domnul vicepreședinte Berthold Netea, doamna Mariana Negrău, președintele Autoguvernării de Naționalitate Română din Csanadpalota, domnul Petru Sălăjan, directorul Școlii Românești din Aletea (Elek), doamna Zalay Ileana, președintele Asociației Româno-Maghiare din Chitighaz, domnul Aracs Attila, directorul adjunct al Școlii Generale Românești din Chitighaz, doamna Maria Chirla, consilier la Consulatul General al României la Giula, și Doamna Corina Sebestyen, redactor la Săptămânalul „Cronica” al AȚRU.
Răspunsurile la strană au fost date de cântăreți din Parohia Otlaca Pustă și Chitghaz.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre îndoita sărbătoare de la Chitighaz: pe de o parte cinstirea sfinților ocrotitori, Arhanghelii Arhangheli Mihail și Gavriil, care ne poartă de grijă și ne învață să ne supunem întotdeauna rânduielii lui Dumnezeu, lucru ce este de mare folos pentru sufletele noastre. De asemenea, din pericopa evanghelică duminicală, a Samarineanului milostiv, învățăm și noi să apreciem cât de importantă este grija față de aproapele și ajutorarea acestuia, atunci când se află în vreme de încercare, fără a ne întreba și a cerceta cine este omul acesta, lucru care este benefic pentru nevoile lui sufletești și trupești, dar și pentru mântuirea noastră, aducându-ne în suflete mare mulțumire. Această grijă pentru a ne trăi viața așa cum se cuvine, în iubire față de aproapele, este cu atât mai importantă în această vreme, când pandemia ne-a arătat, încă o dată, cât de delicată și fragilă este viața omului și că nu avem aici cetate stătătoare, ci trebuie să ne pregătim pentru viața cea veșnică, adevărata noastră viață, care se câștigă și se dăruiește în Împărăția Cerurilor.
Credincioșii care s-au pregătit au fost împărtășiți cu Sfintele Taine, iar în cadrul Sfintei Liturghii au fost săvârșite rugăciuni de pomenire pentru ctitorii, preoții și credincioșii acestei parohii, mutați la cele veșnice, dar și pentru doamna preoteasă Elena Olteanu, plecată în lumea veșniciei în 24 august 2016, și pentru domnul Ioan Budai, fost director al Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula mai mult de 30 de ani (între 1970-2002) și primul președinte al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, între 1995-1999, care s-a mutat și el de curând la cele veșnice, în 5 noiembrie 2021, și a fost înmormântat vineri în cimitirul din Orașul mare românesc, din Giula.
Și de data aceasta, slujirea liturgică s-a continuat cu manifestarea intitulată „Satul meu, Chitighaz”, organizată ca în fiecare an de Parohia Chitighaz, împreună cu Centrul de Documentare și Informare al AȚRU, care a cuprins și agapa comună, oferită la Căminul Cultural, după Sfânta Liturghie.
Biserica de zid din Chitighaz este situată în centrul comunei și datează din anul 1779, fiind ridicată în locul unei alte biserici românești, mai vechi, iar pr. Florin Olteanu este paroh aici începând cu anul 1994.