Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Slujire arhierească în comuna Cezieni
În ziua cinstirii Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, joi, 27 octombrie, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" a parohiei comunei Cezieni din judeţul Olt.
În cuvântul de învăţătură, PS Sebastian a istorisit viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureştiului, ale cărui moaşte se află în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Pe acest sfânt, Dumnezeu l-a preaslăvit şi, din omul obişnuit şi necunoscut al secolului al XIII-lea, se vorbeşte astăzi despre el în lumea întreagă, iar sfintele şi făcătoarele sale de minuni moaşte sunt venerate de milioane de persoane, mai ales în aceste zile ale prăznuirii sale. Biserica din comuna Cezieni a fost construită în anul 1849, avându-l drept ctitor pe Dumitru Cezianu, care se trăgea dintr-o familie de nobili români. În anul 1911 a fost restaurată atât construcţia, cât şi pictura, cu grija părintelui paroh Constantin Stoiculescu, ca mai târziu, în 1983, să fie din nou pictată şi renovată, prin grija preoţilor Bădescu Mircea şi Firan Ştefan. Datorită acestor lucrări, ea a fost resfinţită în acelaşi an de către Preasfinţitul Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, Gherasim Piteşteanul. În prezent, slujitori ai acestei parohii sunt părintele paroh Pricoiu Nicolae şi părintele Barbu Paul.



.jpg)
