De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Slujire arhierească în Episcopia Hușilor
Duminică, 31 ianuarie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit Sfânta Liturghie în localitatea Coroiești, filie a Parohiei Bogdănița, Protopopiatul Bârlad, informează Biroul de presă al eparhiei. Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Andrei Nuță.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ignatie a descris profilul sufletesc al mai-marelui vameșilor, identificând ceea ce l-a determinat să își schimbe radical viața. De asemenea, a arătat că atunci când omul este stăpânit de dorința puternică de a atinge un țel, nimic nu mai constituie un obstacol: „Când ne propunem ceva cu foarte multă ardoare, nimic nu ne stă în cale. Nu ne gândim că s-ar putea să fie un obstacol care să ne oprească în împlinirea dorinței pe care o avem, și care clocotește în inima noastră. Aceeași stare a avut și acest păcătos care a vrut să Îl privească pe Iisus.
Zaheu s-a gândit să se urce într-un sicomor. Sicomorul este un arbore asemănător cu stejarul, cu crengile foarte dense și rezistente, încât se putea urca în el un adult.
Vameșul Zaheu nu s-a gândit la această soluție pentru că ar fi fost un om smerit sau ar fi luat-o ca pe o formă de umilință, ci era atât de absorbit de dorința de a-L vedea pe Hristos, încât nu mai conta modalitatea de a atinge ce și-a propus”.
Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că rușinea de a ne mărturisi credința este echivalentă cu trădarea: „Nouă, din păcate, ne este rușine să vorbim despre credință, despre Hristos. Sunt oameni care, la locul de muncă, nu vor aduce în discuție viața de credință pe care ei o duc, ca nu cumva alții să îi ironizeze, să îi ia peste picior. Nu vorbesc despre Dumnezeu, evită. Aceasta este o formă de trădare. Când ne comportăm în felul acesta, suntem lași, de fapt nu-L iubim pe Dumnezeu.
Când iubim cu adevărat pe cineva, ne asumăm chiar riscul ca alții să ne denigreze sau să ne persifleze.