Slujire arhierească în Micești, Vaslui

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a slujit duminică, 10 ianuarie, în Filia Micești a parohiei vasluiene Gherghești, păstorită de părintele Ciprian Apopei. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit cuvintele prin care Mântuitorul Iisus Hristos și-a început propovăduirea Evangheliei, respectiv: „Po­căiți-vă, căci s-a apropiat Împă­răția ce­ru­rilor”.

„Primele cuvinte rostite de Hristos atunci când a ieșit să vestească cele ale Împărăției cerurilor au fost: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împă­răția cerurilor» sau, într-o traducere mai fidelă cu textul din limba greacă: «Pocăiți-vă, căci Împă­răția cerurilor este la îndemâna voastră, este mult mai aproape de voi și puteți dispune de ea».

Învățătura lui Hristos este Însuși Hristos. Nu există nici un fel de distanță, de prăpastie între ceea ce Domnul Hristos învăța și viața Sa. Cuvântul lui Hristos s-a identificat atât de mult cu viața Lui, încât putem spune: cuvântul Său este viață, și viața Sa este cuvântul Său. [...]

Noi, când ne pocăim, când schimbăm viața noastră, ajungem la un liman, se instalează liniștea. Păcatul creează multă rumoare, gălăgie și neliniște în sufletul omului. Un om dominat de păcat este unul neli­niștit, nervos, agitat ca valurile unei mări. Inima care lucrează po­căința este liniștită, cu foarte multă pace și lumină. Lumina de care ne vorbește pasajul evanghelic este rod al lucrării pocăinței în sufletul omului.

Ori de câte ori ne pocăim, ne înnobilăm pe noi înșine, ne înfru­­musețăm, așa cum este semnificația numelui Zabulon. Hristos prin venirea Sa i-a smuls pe oameni din întunericul păcatului și al igno­ranței. A venit să împărtășească lumină întregii umanități.

Nu ne putem asuma această lumină dacă nu ne deschidem inima spre pocăință, prin schim­barea vieții. Nu este un lucru foarte simplu. Renunțăm foarte greu la anumite vicii și patimi care sunt în noi și ne luptă.

Păcatul cel mai mare este cel pe care îl simțim cel mai adânc înrădăcinat în noi și la care îți este foarte greu să re­nunți. Nu poți renunța pentru că nu ai suficientă determi­nare.
În lucrarea «Păstorul lui Herma» ni se spune că «pocă­ința este o lucrare de mare pricepere».

Cel care își asumă pocăința este un om inteligent.

Cei care sunt la opusul înțe­lep­ciunii nu își vor exprima în nici un fel dorința de a schimba ceva în viața lor. Nu realizează că se află în «întunericul și în umbra morții». Este nevoie ca cineva să vină să le spună aceasta, și că au nevoie să învieze prin pocăință”.