Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Huşi

Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Huşi

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Data: 04 Noi, 2020

În Duminica a 22-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huși, informează Biroul de presă al eparhiei. În omilia rostită cu acest prilej, ierarhul a explicat în ce constă păcatul bogatului nemilostiv din parabola rostită de Hristos, subliniind că insensibilitatea față de semeni ne depersonalizează.

Ierarhul Huşilor a arătat că păcatul bogatului nemilostiv din Parabola Mântuitorului nu consta în faptul că era un om înstărit, care se bucura din plin de cele materiale, ci în faptul că era înțepenit în insensibilitate. Insensibilitatea este o caracteristică a parveniților, a ariviștilor. Din acest motiv, Mântuitorul nici nu îi spune numele. Numele lui erau cele materiale.

Preasfinţia Sa a arătat că nu bogăția, ci încremenirea în insensibilitate l-a făcut pe bogatul nemilostiv să ajungă în iad: „Nu bogăția sau sărăcia sunt determinante pentru viața veșnică. Noi nu moștenim Împărăția cerurilor pentru că suntem bogați sau săraci.

Bogatul nu se duce în iad pentru că avea averi, ci pentru că era un om înțepenit în rău. Bogăția în sine poate fi o mare binecuvântare, atât timp cât toată agoniseala noastră este cinstită și nu se întemeiază pe furt sau pe corupție.

Biserica ne pune spre meditație Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr pentru a con­ști­entiza că cel mai mare păcat este să fim insensibili, ariviști, să nu ne deschidem sufletul în fața neputinței și a suferinței celui de lângă noi.

Nu este vorba de cei care profită de bunătatea celor din jur. Hristos Însuși, față de cărturari și farisei - cei care nu au dorit să schimbe ceva în viața lor, nu a putut să se comporte ca și cum ei au nevoie de dragoste. Ei au negat dragostea Lui și pe El Însuși. Hristos respectă libertatea omului. Dacă el nu vrea să se schimbe, să facă ceva din viața lui, nu putem să îl forțăm să ne primească dragostea.

Săracul Lazăr era însetat de milă. Aștepta să se apropie cineva - un om - de el. Era însetat de dragoste. Îi era suficient să primească o bucată de pâine, căci în acea bucată era dragoste.

Câtă lume este însetată de dragoste și câtă nevoie este să ne deschidem inima în fața celui sărman și amărât!

Când iubim pe cineva foarte mult și ne este drag, ne este suficient numai să îl vedem, fără să ne spună nimic. Ne bucurăm de zâmbetul lui, de chipul lui, fără să ne vorbească. Ne bucurăm de cum se comportă. Toate sunt pentru noi o bucurie. Deja am intrat în dialog cu acel om, fără să îi vorbim.

Dragostea adevărată înseamnă instaurarea unui dialog interior. Vorbim în sufletul nostru cu omul care ne este drag.

În tradiția isihastă ni se spune că omul ajunge la profunzimea relației cu Dumnezeu, când nu mai vorbește cu El prin cuvinte, ci cu inima sa.

Starea noastră, simțirile noastre sunt ca un dialog pe care I-l oferim lui Dumnezeu.

Cu cât nu mai avem nevoie de cuvinte în a-I vorbi lui Dumnezeu, cu atât relația noastră este mai profundă. Așa se întâmplă și în relațiile noastre cu semenii.

Unde este vorbărie multă, justificări nenumărate, dragostea sără­cește. Cu cât dialogul este mai interior și există acest flux de energie lăuntrică între noi, cu atât nu mai simțim nevoia să vorbim”.