După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească la Catedrala Patriarhală
În Duminica a 6-a după Rusalii, a vindecării slăbănogului din Capernaum, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Ierarhul a subliniat în cuvântul de învăţătură că, atunci când facem bine semenilor noştri, sufletul ni se vindecă de patimi, dobândind har de la Dumnezeu. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a sfătuit pe cei prezenţi la slujbă să îşi manifeste dragostea şi iertarea faţă de aproapele, urmând învăţăturile Evangheliei duminicale. „Să fim rugători pentru alţii, să pomenim pe cei care nu se pot ruga sau încă nu au dobândit lumina cunoştinţei şi a credinţei în Dumnezeu, să manifestăm dragoste pentru cei aflaţi în neputinţe, faţă de cei bolnavi, să sprijinim pe cei care sunt în disfuncţionalităţi aşa de mari ca slăbănogul de astăzi şi care nu se pot ajuta pe ei înşişi”, a spus PS Episcop Ieronim Sinaitul.
În continuare, ierarhul a explicat că-i putem ajuta pe cei aflaţi în greutăţi şi prin sprijinul pe care îl oferim instituţiilor caritabile ale Bisericii. „Să sprijinim cele în jur de peste 800 de instituţii caritabile ale Bisericii care aduc alinare şi ajutor multor suflete descurajate, multor suflete aflate în suferinţă şi în singurătate (...). Să ne ajute Dumnezeu ca să dobândim aceste virtuţi ale credinţei celei drepte, ale iertării şi ale îmbinării cuvântului cu fapta. Promisiunea trebuie să fie urmată de împlinire, viaţa creştină animată de credinţă trebuie să se manifeste în mod concret şi prin faptele facerii de bine sau ale milosteniei”, a îndemnat Preasfinţia Sa. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corala `Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.



.jpg)
