Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
„Slujirea de duhovnic înseamnă dăruire totală“
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit ieri 10 noi duhovnici în Arhiepiscopia Bucureştilor. Ei vor putea săvârşi Sfânta Taină a Spovedaniei în parohiile sau mănăstirile unde slujesc.
În data de 10 noiembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor s-a desfăşurat examenul de duhovnicie pentru clericii hirotoniţi de curând în treapta preoţiei. La examen s-au prezentat atât preoţi de mir, cât şi ieromonahi din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Candidaţii care au susţinut examenul au răspuns întrebărilor comisiei, prezidată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, legate de pastoraţia fiilor duhovniceşti prin intermediul Sfintei Taine a Pocăinţei. Examenul a avut în vedere capacitatea preoţilor de a analiza starea sufletească a celor care urmează să vină la Spovedanie, dar şi cunoştinţe teoretice despre îndrumările Sfinţilor Părinţi referitoare la această mare Taină a Bisericii, al cărei scop este îndreptarea omului şi reintrarea lui în comunitatea eclesială din jurul Sfântului Potir.
În aceeaşi zi, la ora 13:00, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit rânduiala Hirotesiei întru duhovnic a preoţilor care au promovat examenul. După slujba Hirotesiei, Preafericirea Sa le-a adresat noilor duhovnici ai Arhiepiscopiei Bucureştilor un cuvânt de învăţătură, subliniind că examenul acesta reprezintă o pregătire specială pentru slujirea de părinte duhovnicesc: „Slujirea preotului duhovnic este mare prin faptul că preotul îi ajută pe creştini să crească în viaţa duhovnicească, iar darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, să fie cultivate prin nevoinţe spirituale, curăţire de păcate şi creşterea în virtuţi pentru a ajunge să fie roade ale Sfântului Duh, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Harul îl ajută pe cel căzut să se ridice şi duhovnicia aduce bucurii atunci când preotul vede că viaţa omului se înnoieşte, prin lucrarea harului“.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat că duhovnicia este asemenea creşterii copiilor de către mame, aducând o contribuţie importantă vieţii unui popor, pentru ca acesta să aibă conştiinţa binelui public: „Duhovnicul are menirea de a se gândi la mântuirea păstoriţilor săi, împreună cu care se poate mântui. Părintele duhovnicesc nu este doar un învăţător, ci persoana care are grijă ca cele învăţate să se transforme în fapte bune. Slujirea de părinte duhovnicesc înseamnă dăruire totală pentru mântuirea altora. După cum spune canonul 102 de la Sinodul al 6-lea Ecumenic, persoanele trebuie privite în mod diferit, pentru că ele au temperament, voinţă şi experienţă de viaţă diferite. De aceea, trebuie evitate extremele în păstorirea duhovnicească, şi anume rigorismul exagerat, care poate duce la deznădejde, şi laxismul, care poate lipsi de orice fel de nevoinţă pe credincios. Duhovnicul se aseamănă cu cel care cultivă pământul, pentru că are nevoie de răbdare ca sămânţa să crească şi să rodească, dar şi de nădejdea că, pe lângă eforturile sale, Dumnezeu va trimite ploaia care va face să crească ceea ce a fost semănat“.
La final, Patriarhul României le-a oferit în dar clericilor certificatul de hirotesie, o cruce de binecuvântare şi un Molitfelnic, publicat la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, cartea cea mai des folosită de către duhovnici.