La sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, numeroase lăcaşuri de cult din Transilvania şi-au serbat hramul, între acestea fiind mănăstirea din staţiunea Poiana Braşov, schitul din comuna Lisa, satul Breaza, judeţul Braşov, mănăstirea din comuna Valea Popii-Mirceşti, judeţul Alba.
Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul în capela Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care n-a lipsit stareţul mănăstirii, arhimandritul Ilarion Urs, iar răspunsurile liturgice au fost date de obştea de monahi.
La finalul slujbei religioase, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre sărbătoarea din 7 ianuarie şi despre cinstirea pe care o aducem Sfântului Înaintemergător al lui Mesia.
„Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel care a împlinit voia lui Dumnezeu de a-L boteza pe Mântuitorului Iisus Hristos. Toate au fost rânduite în aşa fel încât Iisus Hristos să primească botezul pocăinţei de la Ioan în numele nostru, al tuturor, pentru că a luat trup omenesc, a purtat păcatele, le-a afundat în apa botezului şi le-a răstignit pe Cruce, în ziua Pătimirii. Sfântul Ioan a fost ultimul dintre prooroci şi primul înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care a pregătit calea Domnului“, a subliniat ierarhul. Ca semn de mulţumire pentru vizita la mănăstirea făgărăşeană, stareţul Ilarion Urs i-a oferit ierarhului în dar o icoană a Maicii Domnului.
Liturghie Arhierească la Turda
La sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“ din Parohia Turda Nouă II. Înainte de a oficia Sfânta Liturghie, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a săvârşit o rugăciune de binecuvântare a locaşului de cult, după ce în ultimii ani au fost efectuate mai multe lucrări. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte protopopul de Turda, Daniel Crişan.
În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit credincioşilor despre misiunea şi învăţăturile Sfântului Ioan Botezătorul.
„În această zi minunată când Dumnezeu ne-a îngăduit bucuria de a veni la Turda, aici unde părintele Ioan Ciortea, dimpreună cu dumneavoastră, ridicaţi această biserică măreaţă în care deja aţi intrat în naosul ei, aşadar în această zi minunată, ne bucurăm şi de realizările dumneavoastră, dar subliniem importanţa pe care Sfântul Ioan Botezătorul a avut-o în pregătirea căii Domnului. Sfântul Ioan Botezătorul, petrecând în rugăciune, în nevoinţă, acolo în pustia Iordanului, a primit de la Dumnezeu descoperire: «Cel pe care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-Se, acela este Cel ce ridică păcatele lumii», şi când a venit Domnul la Iordan, Ioan a zis limpede: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii»“, a spus ierarhul.
Biserica Parohiei Turda Nouă II ce poartă hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Acoperământul Maicii Domnului“ a fost construită recent, în anul 2012. Potrivit parohului Ioan Ciortea, anul trecut a fost amenajat interiorul pentru a putea fi ţinute aici sfintele slujbe. Până în 2013, slujbele au fost săvârşite în demisolul locaşului de cult, ce a fost amenajat încă din 2010.
Prezenţă arhierească la Târgu Mureş
În ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu-Mureş. În timpul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit pe diaconul Iuliu Florea întru preot, pe seama Parohiei Bolintineni, cu filiile Murgeşti şi Troiţa, Protopopiatul Târgu-Mureş. Părintele prof. dr. Iuliu Florea este noul coordonator al misiunii şi activităţilor cu tinerii din judeţul Mureş. La începutul noului an IPS Arhiepiscop Irineu, a fost prezent în mijlocul credincioşilor mureşeni, unde a oficiat Sfânta Liturghie, în Parohia „Sfânta Ana“ din cartierul târgumureşean Tudor Vladimirescu, precum şi în Parohia „Înălţarea Domnului“ - Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureş.
Liturghie arhierească la Scărişoara Nouă
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare. Aşezământul monahal pentru călugări este situat în comuna Pişcolţ, judeţul Satu Mare. Biserica este din cărămidă, cu anexe în construcţie din 1991. La ridicarea lăcaşului monahal au contribuit în mare măsură sătenii, sub îndrumarea stareţilor ierom. Veniamin Pop şi protos. Teofil Pop. Mănăstirea Scărişoara Nouă este considerat cel mai vestic aşezământ monahal din ţară. (Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan)