Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujiri arhiereşti în a treia zi de Crăciun

Slujiri arhiereşti în a treia zi de Crăciun

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 29 Decembrie 2015

În a treia zi de Crăciun, când este pomenit Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, mai multe locaşuri de rugăciune din Bucureşti, dar şi din ţară, şi-au sărbătorit ocrotitorul spiritual. În capitala României, una dintre cele mai reprezentative biserici care poartă hramul `Sfântul Arhidiacon Ştefan~ este Bi­serica „Sfântul Ştefan”-Cuibul cu barză din Protopopiatul Sector 1 Capitală.

Cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Ştefan”-Cuibul cu barză, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat duminică, 27 decembrie 2015, Sfânta Liturghie la această biserică, unde slujesc pr. prof. dr. Daniel Benga, parohul bisericii, şi pr. Daniil-Corneliu Iacşa.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a subliniat impor­tanța pe care mărturisirea dreptei credințe o are în lumea contemporană, făcând o paralelă între viața Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii, și creștinii care astăzi își dau viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos peste tot în lume. „Sfântul Arhidiacon Ştefan îl imită pe Mântuitorul Iisus Hristos în momentul morţii sale. Dacă Mântuitorul pe cruce Îl roagă pe Părintele Său ceresc să le ierte greşeala celor care-L răstigneau, neştiind ce fac, aşa şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, pe când trupul său era zdrobit de pietrele aruncate de duşmanii săi, se ruga Domnului ca să li se ierte lor păcatul acesta. De aceea a fost învrednicit să vadă cerurile deschizându-se şi slava lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfinţia Sa. Anul acesta s-au împlinit 1600 de ani de la descoperirea moaș­telor Sfântului Arhidiacon Ște­fan, moment marcat prin diferite activități pastoral-misionare, dar și culturale, desfășurate de-a lungul întregului an la Parohia „Sfântul Ștefan”-Cuibul cu barză din Bucureşti. „Sfinţii nu sunt doar istorie, ei sunt prezenţi şi putem spune că în existenţa umană sfinţii dăinuiesc şi făptuiesc în continuare. Ne-a adunat Sfântul Ştefan astăzi, a deschis din nou cerul, s-a pogorât peste noi har şi bucurie şi cred că împreună cu el am văzut şi noi pe Dumnezeu stând deasupra pământului, deasupra istoriei şi călăuzindu-ne paşii cu bucurie spre mântuire şi spre viaţa veşnică”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. prof. dr. Daniel Benga. Sărbătoarea Bisericii „Sfântul Ştefan”-Cuibul cu barză a fost marcată și de prezența Corului «Symbol», care, sub bagheta arhid. prof. Jean Lupu și a dirijoarei Luminiţa Guţanu-Stoian, a dat răspunsurile la strană, reușind să împodobească slujba arhierească cu vocile armonioase ale membrilor corului.

Liturghie arhierească la Catedrala Patriarhală

În a treia zi de Crăciun, nu­meroși credincioși s-au aflat la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre învăţăturile pericopei evanghelice, dar şi despre viaţa Sfântului Arhidiacon Ştefan, întâiul Mucenic al Bisericii noastre. „În Evanghelia de astăzi, Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune câţi prunci au murit la Betleem şi în hotarele dimprejurul lui. Sfinţii Părinţi au fixat numărul de 14.000. În realitate însă, pruncii care au murit atunci la Betleem au fost mai puţini pentru că Betleemul era o cetate mică. Nici la Ierusalim nu existau atunci 14.000 de prunci, dar la Betleem şi împrejur erau foarte puţini copii pentru că era o populaţie destul de săracă numeric. Părinţii Bisericii au fixat acest număr amintind toate crimele pe care le-a făcut Irod. Se pare că nici o zi din domnia lui de 41 de ani n-a trecut fără ca să fie omorât măcar un om”, a spus Preasfinţia Sa. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, dirijată în această duminică de Florian Costel.

Binecuvântare arhierească la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Ploieşti

De asemenea, în a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Ploieşti. Preasfinţia Sa a rostit şi un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, în care a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice citite în Duminica după Naşterea Domnului, ultima duminică din acest an.