În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri arhiereşti în Duminica a 12-a după Rusalii
În Duminica a 12-a după Rusalii, a Tânărului Bogat, credincioşii transilvăneni au primit îndemnul de a merge pe calea care duce la mântuire, arătând râvnă în dobândirea darurilor cereşti. În ultima zi a anului bisericesc, ierarhii din Transilvania au târnosit şi au binecuvântat lăcaşuri de cult, alături de comunităţile unde au oficiat Sfânta Liturghie.
Credincioşii din Parohia Voila, Protopopiatul Făgăraş II, judeţul Braşov, au trăit clipe de bucurie duhovnicească în Duminica a 12-a după Rusalii, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la Biserica „Sfântul Nicolae“ din localitate. Sărbătoarea a fost deosebită pentru comunitatea localităţii braşovene, pentru că IPS Mitropolit Laurenţiu a venit la Voila după mai bine de 30 de ani de la ultima vizită a unui ierarh în acest sat şi la 100 de ani de la începerea lucrărilor de zidire a bisericii.
Credincioşii din Voila l-au întâmpinat pe ierarh înveşmântaţi în costumele tradiţionale specifice meleagurilor de la poalele Munţilor Făgăraş, iar în soborul slujitor, alături de parohul Ionel Aurel Şerban, s-au mai aflat stareţul Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Ilarion Urs, şi protopopul de Făgăraş II, Ioan Tărcuţă.
Biserica a fost înconjurată de soborul slujitor şi credincioşi, iar ierarhul a stropit locaşul cu apă sfinţită. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată de ierarh la altarul bisericii reînnoite, la slujbă fiind prezente şi autorităţi locale, între care primarul comunei Voila, Ovidiu Gheorghe Şerban, precum şi oaspeţi din localităţile apropiate şi din alte părţi ale ţării.
Calea desăvârşirii
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor din Voila despre Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care a fost prezentată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat. Părintele Mitropolit Laurenţiu a explicat pe larg învăţăturile pe care le oferă acest text evanghelic şi a evidenţiat posibilitatea deschisă de harul Legii Noi pentru desăvârşirea spirituală.
„Din această Evanghelie reţinem două lucruri esenţiale, şi anume că mântuirea se câştigă în această lume, prin împlinirea poruncilor. Există, însă, şi o cale deosebită prin care aleşii lui Dumnezeu pot câştiga mântuirea mai direct, dar cu mai multe încercări, osteneli şi greutăţi decât pe calea obişnuită. Aflăm apoi că ceea ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu. Darurile Sale sunt atât de mari şi mila iubirii Sale este atât de cuprinzătoare încât nici unul nu suntem dezmoşteniţi, în ciuda atâtor păcate care ne stăpânesc“, a spus ierarhul.
Preotul Ionel Aurel Şerban a fost hirotesit iconom şi a primit dreptul de a purta brâul roşu, ca semn de apreciere pentru întreaga activitate pastorală şi administrativă de la Voila. Părintele Şerban i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi pentru distincţia primită, iar mai apoi a prezentat pe scurt lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica mare din sat. Locaşul de cult a fost reînnoit la exterior, iar la interior s-au înlocuit ferestrele, mobilierul şi s-au achiziţionat obiecte de cult noi.
Adunarea şi Consiliul parohiale, precum şi primarul Ovidiu Gheorghe Şerban şi Consiliul local au primit acte de cinstire din partea IPS Mitropolit Laurenţiu, pentru a arăta aprecierea şi mulţumirea faţă de ostenelile din ultima vreme în a reda frumuseţea bisericii mari din localitate.
Sfinţire la Căpuşu Mic, Huedin
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent în Parohia Căpuşu Mic din Protopopiatul Huedin, unde a oficiat slujba de resfinţire a bisericii din parohia ocrotită de Sfântul Nicolae, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a explicat celor prezenţi faptul că patimile îi opresc pe oameni să cunoască Împărăţia lui Dumnezeu: „Dacă avem simţ de observaţie, vom vedea că trei patimi teribile subjugă lumea de astăzi: iubirea de avere, iubirea de plăcere şi iubirea de mărire. Patima iubirii de avere îi stăpâneşte pe foarte mulţi oameni. Fac avere, ca apoi să poată trăi într-o altă patimă dezordonată, în plăcere. Plăcerile trupeşti, mâncarea şi băutură îl stăpânesc pe omul modern. În această luptă pentru putere se naşte atâta amărăciune şi atât de multă discordie, fapt pentru care pătimaşii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu“.
Tot în cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Mitropolit Andrei a vorbit despre faptul că patimile sunt cele care îi iau omului libertatea cu care acesta a fost înzestrat de Dumnezeu: „Sfântul Apostol Pavel ne atenţionează că n-ar trebui să ne lăsăm robiţi de patimile noastre care ne înlănţuiesc şi care ne răpesc libertatea. Omul pătimaş nu mai este un om liber“.
Biserica din Căpuşu Mic a fost ridicată în urmă cu mai bine de 90 de ani şi a fost reabilitată în ultimii ani. Potrivit parohului, Dumitru Rodilă, lucrările de renovare au constat în refacerea tencuielii interioare şi exterioare, schimbarea acoperişului şi a tâmplăriei, precum şi repictarea bisericii.
La finalul slujbei, părintele Dumitru Rodilă a primit din partea IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei distincţia de iconom stavrofor. De asemenea, Părintele Mitropolit Clujului a acordat diplome de „Aleasă cinstire“, tuturor celor implicaţi în reuşita lucrărilor la biserica parohială din Căpuşu Mic.
Slujiri arhiereşti în Maramureş
Biserica din Parohia Vişeu de Jos II, Protopopiatul Vişeu a fost târnosită. La slujbă au participat Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord, fiu al localităţii, Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox al românilor din Spania şi Portugalia, alături de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. A urmat Sfânta Liturghie, apoi IPS Mitropolit Iosif a rostit un cuvânt de învăţătură. După Sfânta Liturghie, parohul Iustin Santa a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, iar binefăcătorii locaşului de cult au primit diplome de vrednicie
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în localitatea natală Băseşti, judeţul Maramureş, apoi a oficiat slujba Parastasului pentru părinţi, în cimitirul bisericii din localitate.
Binecuvântare la Poieniţa, Sălaj
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a binecuvântat lucrările efectuate la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Poieniţa, Protopopiatul Jibou. Atât la slujba de resfinţire, cât şi la Sfânta Liturghie săvârşită în continuare, PS Episcop Petroniu a fost înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte Dan Dregan, protopopul Jiboului, parohul Ioan Cardoş şi preoţii Vasile Brete de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ din Zalău, Gheorghe Şvab de la Parohia Băbeni, Adrian Mureşan, preot pensionar, Vasile Avram de la Parohia Lozna, Ioan Albert de la Parohia Solomon, Teodor Iacob de la Parohia Ciocmani, Daniel Baboş de la Parohia Cuceu şi Ionuţ Papiţă de la Parohia Cristolţel. La slujba care a avut loc pe altarul de vară ridicat în curtea locaşului de cult au fost prezenţi numeroşi credincioşi, fii ai satului, dar şi invitaţi din parohiile de pe Valea Someşului şi nu numai.
În cuvântul de învăţătură, înainte de tâlcuirea pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a vorbit credincioşilor despre faptul că evenimentul a avut loc în ultima zi a anului bisericesc, care începe la 1 septembrie, spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie.
Astfel, luna august, ultima lună a anului bisericesc este o sinteză a întregului an întrucât în această lună este o sărbătoare împărătească dedicată Mântuitorului - Schimbarea la Faţă, o sărbătoare închinată Maicii Domnului - Adormirea Maicii Domnului şi o alta închinată Sfântului Ioan Botezătorul.
După rostirea cuvântului de învăţătură, parohul Ioan Cardoş a mulţumit PS Părinte Petroniu pentru vizita făcută în Parohia Poieniţa, la 150 de ani de la ridicarea bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi, în semn de preţuire, a oferit ierarhului o icoană a Maicii Domnului pictată chiar de el.
Situată în partea de nord-vest a judeţului Sălaj, pe malul drept al Someşului, localitatea Poieniţa a fost atestată documentar pentru prima dată la anul 1543. Biserica de lemn din sat datează din 1863, după cum reiese dintr-o inscripţie de pe masa sfântului altar şi din pisania aflată odinioară la intrarea în biserică.
Târnosiri în Episcopia Devei şi Hunedoarei
La praznicul Tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Schitul Crişcior din Protopopiatul Brad, unde a târnosit paraclisul acestei aşezări monahale. La sfârşitul slujbei, ierarhul a ridicat în treapta de stavroforă pe maica Ioana Vintilă, stareţa schitului Crişcior.
Sâmbătă, 30 august, PS Episcop Gurie a târnosit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din filia Costeşti a Parohiei Ludeşti, Protopopiatul Orăştie, apoi a oficiat Sfânta Liturghie. La acest eveniment, ierarhul a ridicat în treapta de iconom pe părintele Claudiu Sgaroncea şi în treapta de iconom stavrofor pe părintele Mihăilă Ciolocoiu, pentru restaurarea şi înfrumuseţarea bisericii din localitatea Costeşti, judeţul Hunedoara.
În Duminica a XII-a după Rusalii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a oficiat slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Parohia Mintia, Protopopiatul Deva, apoi a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioşilor prezenţi despre scopul omului pe acest pământ, şi anume „acela de a ajunge la îndumnezeire şi a nu se lăsa amăgit de bogăţiile acestei lumi“. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a oferit gramate de mulţumire tuturor celor implicaţi în restaurarea bisericii.
Resfinţire în Protopopiatul Gherla
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a resfinţit duminică, 31 august, biserica de lemn din filia Lacu a Parohiei Sucutard, veche de mai bine de 250 de ani.
Slujba de binecuvântare a locaşului de cult, ocrotit de Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost făcută după lucrările de restaurare efectuate în ultimii ani. Cea mai importantă a fost restaurarea picturii interioare realizate de părintele Siluan de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj.
Slujba de binecuvântare a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de PS Episcop Vasile Someşanul, alături de protopopul de Gherla, Paul Isip, şi un sobor de preoţi din parohiile învecinate. Au fost prezenţi sătenii din Lacu, dar şi foarte mulţi credincioşi din comunele vecine şi din municipiul Gherla.
Preasfinţitul Vasile Someşanul a vorbit credincioşilor despre bucuria întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, folosindu-se de învăţăturile Sfinţilor Efrem şi Isaac Sirul. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să rămână statornici şi apropiaţi de biserică.
PS Vasile Someşanul a oferit, la finalul Sfintei Liturghii, diploma de „Aleasă cinstire“ parohului Grigore Moldovan în semn de preţuire pentru cei peste 40 de ani de slujire. De asemenea, a mai acordat diplome unor fii ai satului şi reprezentanţi ai autorităţilor locale ai comunei Geaca, ce l-au sprijinit pe părintele Moldovan în activitatea sa pastoral-misionară. (Pr. Florin Croitoru, pr. Sergiu Nicolae Succurro, arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan)