Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhiereşti la Micalaca Nouă, Pătaş şi Timişoara
În Duminica a doua din post, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Micalaca Nouă din Arad, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit în Parohia Pătaş, Protopopiatul Băile Herculane, iar Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Parohia Timişoara-Iosefin, Protopopiatul Timişoara I.
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Micalaca Nouă, din municipiul Arad, a îmbrăcat în Duminica a doua din Postul Mare haine de sărbătoare. Cu acest prilej, în urma lucrărilor de restaurare şi înfrumuseţare, pictura lăcaşului de rugăciune a fost sfinţită prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu apă sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială. În cuvântul de învăţătură cu titlul „Lumina icoanei“, Înaltpreasfinţia Sa, făcând legătura citirilor din duminica trecută cu ale celei de acum, a arătat într-o unitate importanţa lor pentru perioada de început a Postului Mare prin lămurirea ce o dă asupra adevăratei credinţe, ca şi a jertfelniciei adevăratei trăiri a credincioşilor. Astfel, icoana dreptei credinţe, a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru lume, luminează conlucrarea omului cu harul divin printr-o trăire corespunzătoare voii dumnezeieşti, mai ales prin Sfintele Taine, între care, potrivit Anului omagial euharistic, Spovedania şi Împărtăşania. Biruinţa iconodulilor de la sfârşitul mileniului întâi, încununată cu cea a isihaştilor de la începutul celui de-al doilea, cum arată istoria bisericească a celor două duminici, adică a cinstirii sfintelor icoane şi iubitorilor de frumos duhovnicesc, reprezentate de Sfântul Grigorie Palama, prăznuit astăzi, dă mărturia cuvenită în acest sens, iar podoaba iconografică a bisericii parohiale restaurate şi sfinţite acum e opera unui apreciat pictor local şi pusă sub patronajul Sfinţilor Îngeri, a amintit chiriarhul. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a adus mulţumiri preotului Nicolae Marcu, parohul bisericii, pentru toată activitatea desfăşurată de peste 40 de ani în această parohie şi bune urări pentru noul hirotonit în treapta preoţiei, Marcel Marcu, fiul părintelui paroh, care este profesor titular de religie la Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan“ din Arad şi va sluji îmbisericit în această parohie.
Vizită pastorală în Parohia Pătaş
Tot duminică, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Pătaş, Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“. În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Răzvan Rădoi, iar întru preot pe diaconul Ioan Bircea, pe seama Parohiei Ruşchiţa, Protopopiatul Caransebeş. La slujbă au participat autorităţi centrale şi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi, printre care foarte mulţi copii şi tineri, îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei Văii Almăjului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului. În cuvântul de învăţătură, adresat la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul caransebeşean a comparat dragostea credincioşilor care s-au adunat la sfânta biserică cu dragostea locuitorilor din Capernaum, dornici să se împărtăşească de cuvintele Mântuitorului: „În cetatea unde locuia, Mântuitorul adeseori propovăduia în sinagogă, iar locuitorii acelui ţinut veneau să-L asculte. Asemenea acelor locuitori din Capernaum, şi noi am venit la sfânta biserică în număr atât de mare, cler şi popor, pentru a ne împărtăşi din cuvântul lui Dumnezeu, care are putere multă. Şi noi, ca şi mulţi dintre aceia, credem că Hristos nu este doar un proroc, ci că este Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Hristos este aici, în mijlocul nostru, aşa cum a fost şi în mijlocul celor din Capernaum, pentru că tot El ne spune: «Acolo unde sunt doi sau trei în numele Meu şi Eu sunt în mijlocul lor». Am venit ca şi slăbănogul din pericopa evanghelică de astăzi să primim tămăduire pentru bolile trupeşti, dar mai ales pentru cele sufleteşti, şi ce mare bucurie că ne-am împărtăşit într-un număr atât de mare cu Sfintele Taine“. Parohia Pătaş a avut o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, amintită în anul 1755. Biserica actuală a fost construită între anii 1807 şi 1812, în stil baroc, din piatră şi cărămidă, acoperişul fiind din ţiglă. A fost pictată în anul 1840 de D. Turcu, iar restaurarea picturii s-a efectuat între anii 2001 şi 2002 de către pictorul Doru Niţuleac din Haţeg.
Slujire arhierească în Parohia Timişoara-Iosefin
În Duminica a doua a Postului Mare, a Sfântului Grigorie Palama, credincioşii Parohiei Timişoara-Iosefin, Protopopiatul Timişoara I, au primit vizita Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori ai sfântului lăcaş. La momentul predicii, pr. Eugen Babescu a vorbit credincioşilor prezenţi despre învăţăturile pe care Evanghelia duminicală, a Vindecării slăbănogului din Capernaum, ni le pune înainte. Totodată, a evidenţiat şi câteva dintre lucrările pe plan teologic ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, pomenit de Biserica Ortodoxă în Duminica a doua a Postului Sfintelor Paşti. În cadrul slujbei, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, pentru a păşi întăriţi duhovniceşte şi în cea de-a treia săptămână a postului, având ca modele de aleasă vieţuire şi petrecere pe sfinţii pomeniţi în aceste zile premergătoare Sfintei Învieri, Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, Cuviosul Ioan Scărarul şi Cuvioasa Maria Egipteanca. În finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a adresat un cuvânt de folos credincioşilor Parohiei Timişoara-Iosefin referitor la importanţa identificării fiecăruia dintre noi cu mesajul scripturistic al Evangheliei de la Marcu 2, 1-12. În acest sens, Preasfinţia Sa a arătat că Mântuitorul Hristos este Cel care ne dă tuturor puterea de a ne ridica, precum slăbănogul, din patul durerii şi al deznădejdii, astfel încât, eliberaţi de suferinţele păcatului şi ale patimilor, să Îi urmăm în toate zilele vieţii noastre pe calea desăvârşirii şi a Împărăţiei celei de sus.