„Smerenia în viaţa omului are o rodire sfinţitoare“

Ieri, în Duminica vameşului şi a fariseului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură la Paraclisul patriarhal cu hramul „Sfântul Grigorie Luminătorul“. În cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a arătat importanţa teologică şi duhovnicească a smereniei, aşa cum reiese din Evanghelia după Luca, citită ieri.

La începutul cuvântului, Patriarhul României a explicat că această duminică deschide timpul liturgic al Triodului, o perioadă a anului bisericesc ce cuprinde Postul Sfintelor Paşti şi cele trei duminici pregătitoare, duminica Vameşului şi a Fariseului, cea a Fiului Risipitor şi cea a Înfricoşătoarei Judecăţi, şi a subliniat că această Evanghelie ne arată că cea mai importantă lucrare în viaţa creştinului în vederea dobândirii mântuirii este rugăciunea smerită, pentru că smerenia este cea dintâi treaptă a vieţii duhovniceşti. Fără smerenie nu e-xistă urcuş spre înviere ca ridicare din moartea păcatului şi ca unire a noastră cu Hristos cel Răstignit şi Înviat.

„Triodul ne îndeamnă la o sinteză a faptelor bune cu smerenia“

Preafericirea Sa a explicat că esenţa duhovnicească a acestei parabole pe care ne-o înfăţişează Evanghelia ce s-a citit ieri în cadrul Sfintei Liturghii este faptul că fără smerenie nimeni nu se poate mântui, nimeni nu poate fi bineplăcut lui Dumnezeu, chiar dacă cineva s-ar pretinde om drept, şi a explicat, de asemenea, că Părinţii Bisericii care au alcătuit slujba acestei duminici pun accentul pe smerenia vameşului, dar, pe de altă parte, arată că trebuie urmate şi virtuţile fariseului, şi smerenia vameşului. „Triodul ne îndeamă la o sinteză a faptelor bune cu smerenia. Triodul nu ne îndeamnă să fim păcătoşi şi smeriţi, ci îndeamnă să fim făptuitori de fapte bune, dar întru smerenie“.

„Starea de smerenie este starea de recunoştinţă“

În continuare, Patriarhul României a evidenţiat că smerenia este necesară şi foarte importantă chiar pentru omul drept, săvârşitor al faptelor bune, pentru că „starea de smerenie este starea de recunoştinţă. Numai omul smerit poate fi cu adevărat recunoscător lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El în săvârşirea faptelor bune. De aceea, rugăciunile noastre în biserică sunt mai întâi rugăciuni de mulţumire, de recunoştinţă, aduse lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El, atunci când realizăm ceva bun. Smerenia ne ajută să fim nu numai recunoscători, ci şi realişti. Numai sufletul smerit este suflet realist, în înţelesul că şi atunci când am săvârşit binele întru smerenie vedem că mai este încă mult de făcut, că se poate şi mai mult de făcut şi că se pot săvârşi şi mai multe fapte bune. Omul smerit nu ajunge la mulţumirea de sine ca încetare a activităţii celei bune, omul smerit, deşi a făcut unele fapte bune, este conştient că este puţin în raport cu cât ar fi putut face sau mai ales în raport cu cât ar trebui să facem. Smerenia este o stare dinamică a vieţii care nu ne lasă să cădem în lenevire duhovnicească, în mulţumirea de sine“, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

„Nu se poate sfinţi nimeni în starea de trufie“

Subliniind importanţa smereniei în raport cu oamenii, dar mai ales cu Dumnezeu, PF Părinte Patriarh Daniel a arătat că omul duhovnicesc smerit nu se compară cu alţi oameni, ca să îi judece sau ca să se mândrească fiind superior lor, ci se află smerit în faţa lui Dumnezeu, Cel atotbun, atotmilostiv. „În raport cu Dumnezeu, oricât bine am săvârşi noi, oricâtă iubire am avea, ea este puţină în relaţie cu Dumnezeu Cel nesfârşit, netrecător, Cel veşnic şi Cel întru totul sfânt, întru totul iubitor, întru totul milostiv. Rugăciunea smerită sau smerenia în viaţa omului are un efect sau o rodire sfinţitoare. Nu se poate sfinţi nimeni în starea de trufie, ci numai în starea de smerenie, pentru că în omul smerit este loc pentru Dumnezeu. În măsura în care omul se goleşte de sine, de trufie, de egoism, de mândrie, se lărgeşte sufletul său pentru prezenţa lucrătoare, mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu în el“, a spus PF Daniel.

Rugăciuni de mulţumire aduse lui Dumnezeu ca recunoştinţă pentru marele dar al Unirii

În finalul cuvântului său, PF Părinte Patriarh Daniel a subliniat că ieri Biserica Ortodoxă Română a săvârşit rugăciuni de mulţumire aduse lui Dumnezeu, ca răspuns, ca recunoştinţă pentru marele dar al Unirii Principatelor Române în 24 ianuarie 1859.

„Arătăm astăzi recunoştinţă lui Dumnezeu pentru acest act, dar şi pomenim pe făuritorii Unirii, pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei, care a prezidat Adunarea electivă de la Iaşi, din 5 ianuarie, şi pe mitropolitul Nifon, care a prezidat Adunarea electivă a Ţării Româneşti din 24 ianuarie 1859, şi pe toţi ceilalţi făuritori ai Unirii, care au înţeles cât de mare este darul Unirii, darul unităţii şi al demnităţii unui popor care se adună, şi nu se dezbină. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca darul acesta al unirii să fie cultivat, menţinut şi manifestat în so-lidaritate românească, în comuniune românească, în unitate de cuget şi simţiri, pentru a fi un popor creştin demn, un popor care nu-şi uită rădăcinile creştine, care nu uită că de fapt ajutorul lui Dumnezeu a fost cel care l-a învrednicit să săvârşească această lucrare mare, a Unirii Principatelor Române“, a spus Patriarhul României.