Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sobor de arhierei la Mănăstirea Dobreşti
Ziua de duminică, 14 octombrie, a reprezentat pentru Mănăstirea Dobreşti din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei un moment de bucurie duhovnicească prin sărbătorirea hramului principal al mănăstirii, "Sfânta Cuvioasă Parascheva".
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, slujbele religioase au început în ajunul praznicului, când a fost săvârşită Vecernia unită cu Litia, urmată de Utrenie. Duminică dimineaţa a fost sfinţită agheasma mică, apoi s-a citit Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Soborul care a slujit a fost unul numeros, fiind prezenţi ierodiaconi, diaconi, ieromonahi şi preoţi din cadrul Mitropoliei Banatului. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Florin Ionuţ Filip de la Parohia Timişoara-Dacia, Protopopiatul Timişoara I, a fost hirotonit preot pe seama aceleiaşi parohii. Totodată, a fost oficiată slujba de sfinţire a prinoaselor şi panihida mică. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul Katarsis al Episcopiei Caransebeşului, condus de teologul Alin Buliga. La sărbătoarea hramului au participat numeroşi credincioşi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.
Cuvântul de învăţătură a fost adresat credincioşilor de către IPS Timotei, care a subliniat importanţa cinstirii sfinţilor, prin a căror viaţă întru dreaptă făptuire devin modele pentru creştinii de azi. "După învăţătura Bisericii noastre, omul este chip al lui Dumnezeu şi trebuie să tindă spre asemănarea cu El. La fel şi Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi concentrează prin întreaga ei viaţă pilda urmării lui Hristos. De mic copil a fost crescută în învăţătura cea sfântă a lui Dumnezeu şi a rodit-o prin aceea că şi-a închinat toată viaţa lui Hristos după cuvântul Mântuitorului care spune: "Cel ce vrea să-mi urmeze Mie, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Mc. 8, 34). Şi noi, cei care am venit astăzi aici, nădăjduim ca Domnul să primească jertfa noastră pentru tot ceea ce este bine şi folositor pentru Biserică şi neam", a precizat IPS Timotei.
În finalul evenimentului, PS Paisie Lugojanul a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ctitorul mănăstirii, şi Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru purtarea de grijă arătată de-a lungul vremii prin implicarea activă în buna desfăşurare a lucrărilor de construcţie şi nu în ultimul rând credincioşilor prezenţi, care au venit să aducă prinos de cinstire Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. "Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru bucuria pe care ne-a făcut-o ca să avem la noi în ţară moaştele Cuvioasei Maicii noastre Paracheva, cea care este ocrotitoarea şi grabnic ajutătoarea celor care îi cer ajutorul. Totodată, mulţumim tuturor celor care se implică şi ajută la ridicarea sfintei mănăstiri, ale căror fapte bune vor fi văzute de Dumnezeu şi răsplătite în Împărăţia Sa", a menţionat PS Paisie Lugojanul.
Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Mănăstirii Dobreşti
Mănăstirea Dobreşti a luat fiinţă în 9 iulie 2003 la iniţiativa şi stăruinţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar din Dobreşti. În semn de evlavie şi preţuire faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva şi aducerea aminte de locurile natale, Părintele Patriarh Daniel a oferit în dar, odată cu înfiinţarea Mănăstirii Dobreşti, veşmântul care a acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Acesta este aşezat în biserica satului, într-o raclă din lemn de stejar, pe care este sculptat chipul Sfintei Cuvioase Parascheva încadrat de motive florale. Locul pe care se construieşte biserica a fost sfinţit la 23 octombrie 2005. Până la 1 iulie 2008 s-au întreprins eforturi pentru finalizarea proiectului şi pentru obţinerea autorizaţiilor necesare începerii construcţiilor. Cu această dată a început efectiv construcţia bisericii. Lucrările de construcţie a mănăstirii continuă şi, în acest moment, partea de acoperiş este finalizată în proporţie de 70%, urmând ca până la finele anului întreaga mănăstire să fie acoperită cu tablă de cupru.
Arhitectura bisericii Mănăstirii Dobreşti
Conceptul arhitectural al bisericii se sprijină pe partiul cultului creştin ortodox tradiţional din Moldova. Clădirea se structurează pe demisol, parter supraînălţat faţă de nivelul terenului şi cafas. Funcţia de bază a bisericii se dezvoltă la parter pe plan trilobat şi cu toate subfuncţiunile specifice, respectiv altar, diaconicon, proscomidiar, naosul cu absidele laterale, pronaosul, pridvorul închis, pridvorul deschis, o scară care asigură accesul vertical la cafas. Naosul, pronaosul şi un spaţiu dintre ele amintind de tradiţionalele gropniţe sunt comasate în plan, acestea fiind sugerate prin tratarea volumetrică a spaţiului interior al bisericii. Peste naos, se structurează turla care se înalţă până la cupola Pantocratorului. Cafasul se află peste pridvorul închis cu acces din acesta pe o scară anume prevăzută. Arhitectura exterioară se circumscrie proporţiilor şi elementelor caracteristice construcţiilor cu caracter monastic din Moldova. Sistemul de boltire va fi cu arce în semicerc şi bolţi semicilindrice racordate cu cupole sau semicupole sferice. Singurul turn care încoronează edificiul se va structura în sistemul bolţilor moldoveneşti.