În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Solidaritate şi filantropie pentru sinistraţii din Vaideeni
Sinistraţii din cătunul Atârnaţi, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, au primit cereale, alimente şi bunuri pentru uz casnic din trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Transportul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a dorit ca ajutoarele pentru cei afectaţi de viitura de la sfârşitul lunii iulie 2014 să ajungă în Arhiepiscopia Râmnicului. Localnicii de toate vârstele din comuna Vaideeni au ajutat la descărcarea bunurilor şi a alimentelor. Toate acestea au ajuns în zona sinistrată cu sprijinul Parohiei „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti, care a asigurat transportul. Acţiunea filantropică s-a derulat cu sprijinul Arhiepiscopiei Râmnicului, prin implicarea directă a Înaltpreasfinţitului Varsanufie.
La aproape o lună de când localnicii din Atârnaţi - Vaideeni au trecut printr-o grea încercare cauzată de o viitură puternică, viaţa de zi cu zi încearcă să-şi reia firul de dinainte. De cum intri în cătunul peste care viitura a trecut la sfârşitul lunii iulie, se observă câteva barăci albe în care locuiesc cei cărora apa le-a luat totul. Pe doar două paturi, oamenii încearcă să-şi ducă viaţa de zi cu zi, aşteptând un ajutor. Sunt mulţumiţi că au un acoperiş deasupra capului, însă îşi aduc aminte cu lacrimi în ochi de ziua în care şi-au văzut munca de o viaţă risipită pe albia râului Luncavăţ. Anişoara Lătraru ne-a mărturisit că apele i-au luat grădina de zarzavat şi bunurile din casă, iar în urmă a rămas doar mâlul şi două încăperi în care locuiesc toţi cei opt membri ai familiei. „Casa fiului meu a fost luată de ape, iar în urmă a rămas doar o sobă. Tot prăpădul a durat o oră, iar acum nu avem banii necesari pentru a face ceea ce a fost înainte. În prezent, locuim într-o cameră opt persoane şi ne descurcăm foarte greu. Când am văzut că vine prăpădul, am făcut a treia pareză“, a spus Anişoara Lătraru. Un alt localnic şi-a adus aminte de ziua în care viitura a intrat în gospodărie şi a inundat locuinţa. „După ce apele s-au retras, nu am mai avut linişte noaptea de frică. În urmă a rămas un dezastru. Ar fi fost foarte greu dacă nu am fi primit ajutoare mai ales din partea Bisericii. Multe zile nu ne-am putut descurca astfel încât să mai putem câştiga o pâine. Mulţumim din suflet celor din Moldova care s-au gândit la noi şi ne-au ajutat“, a mărturisit Dan Gheorghe.
Viitura a împăcat suflete
Inundaţiile de la sfârşitul lunii trecute au afectat multe familii care se confruntă cu sărăcia şi care se descurcă de pe o zi pe alta. Viitura a reuşit însă să împace şi inimi, astfel încât oamenii trăiesc în armonie. „Dumnezeu să mă ierte că sunt păcătos, dar vă mărturisesc faptul că eu nu vorbean cu sora mea de mulţi ani de zile. De asemenea, soţia mea era certată cu unul din cumnaţi. Acum, după ce a venit potopul acesta, ne-am împăcat cu toţii. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute de acum înainte şi suntem bucuroşi pentru că trăim. Mulţi dintre cei care erau în duşmănii din satul acesta s-au împăcat, iar acum trăiesc precum fraţii. Recunosc faptul că avem duşmănie, dar după ce am văzut ce e răul, nu voi face decât să-i ajut pe cei care au nevoie“, s-a exprimat Dan Gheorghe. O parte dintre sinistraţii din Atârnaţi au venit la biserica din Parohia Vaideeni 1, Protopopiatul Hurezu, pentru a primi lucruri sau alimente ce au fost depozitate în casa socială. „Dumnezeu să le dea sănătate celor care s-au gândit la noi şi celor care au venit din Moldova pentru a vedea care este situaţia aici. Am primit haine şi mâncare, mai ales că nu mai aveam deloc“, a declarat Vasile Mercin.
„Daruri binevenite“ pentru sărmanii din Atârnaţi
În după-amiaza zilei de 19 august 2014, un tir şi două microbuze puse la dispoziţie de Parohia „Sfinţii Voievozi“ 2 - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, au adus alimente, lenjerie, cereale şi alte bunuri sinistraţilor din Atârnaţi. Acestea au fost colectate de la parohiile protopopiatelor Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roznov, precum şi de la Parohia „Sfinţii Voievozi“ - 2. „Dorim să mulţumim protopopiatelor Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roznov, precum şi Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Mulţumim în numele comunităţii noastre pentru tot ceea ce s-a oferit. Primăria comunei Vaideeni, împreună cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Vâlcea şi cu reprezentanţii autorităţilor centrale au fost aproape de cetăţenii în cauză, oferind ajutoare începând de la alimente, haine, materiale de construcţii şi toate cele ce au fost necesare pe moment. De asemenea, s-au luat măsuri de dotare constând în module de locuit, într-o zonă situată în amonte. Considerăm că în momentul de faţă situaţia este sub control. Aceste daruri înseamnă mult pentru cetăţenii acestei comune, în special pentru cei din Atârnaţi, ei fiind o pătură cam neajutorată, în sensul că nu au unde lucra şi au copii foarte mulţi. Aceste ajutoare din Săvineşti, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roznov sunt binevenite“, a menţionat epitropul Nicolae Mădularu de la Parohia Vaideeni 1.
Suferinţa, „prilej de manifestare a iubirii creştine“
Printre mormanele din Atârnaţi a ajuns o delegaţie de la Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti, Protopopiatul Roznov, judetul Neamţ, condusă de părintele Petru Munteanu, însoţită de părintele Dorin Iancu, inspector al Departamentului Media al Eparhiei Râmnicului. „Această activitate filantropică este de fapt o mărturisire a vieţii Bisericii noastre. Orice suferinţă a fraţilor noştri, a credincioşilor, a creştinilor şi a celor încercaţi devine un prilej de manifestare a milei şi iubirii creştine pe care noi am primit-o şi pe care o dezvoltăm prin susţinerea atât prin rugăciuni, cât şi prin ajutoare materiale pe care dorim să le oferim celor încercaţi“, a spus pr. Petru Munteanu. Voluntarii de la Parohia Săvineşti 2 au fost cei care au asigurat transportul alimentelor şi care au coordonat activitatea de încărcare şi descărcare. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, am început această acţiune în urmă cu o săptămână, văzând şi auzind prin mass-media ce se întâmplă în această zonă a ţării. S-au adus ajutoare constând în produse agricole, produse alimentare şi haine în valoare de peste 100.000 de lei. Sperăm că, prin ceea ce s-a oferit, am adus o rază de speranţă acestor oameni care au fost bătuţi de soartă prin cele ce s-au întâmplat în perioada calamităţilor. Sufletul acestei acţiuni la nivelul Parohiei Săvineşti 2 a fost părintele Petru Munteanu, care a îndemnat oamenii să doneze şi care a intermediat transportul ajutoarelor din cele trei protopopiate. Mulţumesc celor care s-au implicat şi care ne-au ajutat în această acţiune. Am plecat aseară (n.r. luni, 18 august) la ora 20:00 cu tirul, iar ceilalţi voluntari au plecat marţi dimineaţă la ora 2:00. În momentul în care vrei să faci un lucru bun, Dumnezeu te ajută. Nu suntem obosiţi, ci suntem în stare să mergem mai departe. Când încerci să faci un bine nu există oboseală şi nici nu o simţi“, a remarcat epitropul Constantin Chele de la Parohia „Sfinţii Voievozi“ - Săvineşti.
„Sperăm să reaşezăm liniştea în sufletul oamenilor“
Alături de primarul comunei Vaideeni, Baluţă Achim Daniel, am ajuns pe albia râului Luncavăţ, care ne-a prezentat situaţia la 20 de zile de când viitura s-a abătut peste localnicii din Atârnaţi. „În data de 29 iulie a venit această nenorocire peste noi. Apele au depăşit orice cotă istoric prognozată că s-ar putea întâmpla. Din nefericire, avem 17 case distruse total, 21 avariate şi 58 inundate, 116 gospodării distruse definitiv şi aproximativ 200 avariate. În momentul de faţă, suntem în reconstrucţie. Cu sprijinul autorităţilor şi al Guvernului României, am reuşit să reabilităm albia râului. Este destul de solidă, însă va trebui implementat un proiect pentru zidul de sprijin şi gabioane. Vreau să mulţumesc pentru efortul deosebit şi pentru ajutoarele trimise, atât celor care au ajuns aici, cât şi tuturor celor care s-au gândit la noi în momentele grele prin care am trecut. Imaginaţi-vă un om care a trudit o viaţă şi a rămas fără nimic în doar câteva minute. Aceste ajutoare ne sunt de mare sprijin şi sperăm ca în cel mai scurt timp posibil să reaşezăm liniştea în sufletul oamenilor care au fost afectaţi de această tragedie, pentru că, în momentul de faţă, toată comunitatea este speriată de ceea ce s-a întâmplat. Sperăm să primim ajutor de la Guvern pentru refacerea caselor celor care efectiv nu le mai au sau care nu mai pot să locuiască în ce le-a mai rămas“, s-a exprimat primarul Băluţă Achim Daniel.
Recunoştinţă din partea Înaltpreasfinţitului Varsanufie
La finalul acţiunii de ajutorare a sinistraţilor, părintele inspector Dorin Iancu de la Arhiepiscopia Râmnicului a transmis un gând de mulţumire din partea Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. „Mă gândesc că niciodată un fapt real văzut de la distanţă nu poate fi înţeles cu adevărat. Astfel, doar prezenţa la faţa locului, mai ales în cazul unor calamităţi de genul acesta, poate să ne facă să înţelegem ce a fost cu adevărat. S-au primit ajutoare din mai multe părţi ale ţării, dar de data aceasta sinistraţii au fost ajutaţi de credincioşii păstoriţi de IPS Teofan. Biserica, indiferent de distanţa şi de osteneala drumului, este unită atunci când o zonă a ţării cade sub o calamitate, oricare ar fi natura acesteia. După cum aţi văzut, oamenii au pierdut chiar şi tot ce au agonisit în toţi anii vieţii lor. Nu au rămas nici casele în picioare, nu mai zic de gospodărie, animale şi celelalte lucruri. Toate ajutoarele au fost binevenite. Dumnezeu să răsplătească osteneala credincioşilor de la care s-au strâns aceste daruri, a preoţilor care au coordonat aceste deplasări şi a ierarhilor care s-au implicat. În numele Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, le mulţumim tuturor celor care s-au ostenit cu această colectă şi cu acest transport de ajutoare pentru sinistraţii din Vaideeni. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le răsplătească jertfa, osteneala şi mai ales dragostea de a nu fi uitat de fraţii lor din Ţara Românească“, a transmis pr. Dorin Iancu. Inundaţiile abătute asupra localnicilor din Atârnaţi au ruinat case şi au întristat multe suflete şi aşa amărâte din cauza lipsurilor materiale, însă dragostea manifestată pentru cei sărmani a adus un strop de bucurie şi de nădejde.