Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Spectacol artistic la Centrul Cultural UNESCO din Bucureşti
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București, au organizat miercuri, 11 martie, spectacolul cultural-artistic „Mulțumesc, iubită mamă!”. În cadrul evenimentului au fost interpretate cântece dedicate mamelor ai căror copii suferă de sindromul Down şi s-a pus în scenă o piesă de teatru pentru copii.
Pe scena Centrului Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Capitală au urcat 50 de tineri din cadrul Asociației „Down Plus” din Capitală, care au interpretat cântece și au dansat pentru mamele lor. Spectacolul a fost completat de prestația unor actori de la Teatrul „Paiaţa” din Bucureşti, care au pus în scenă piesa „Şoricelul cel prostuț”, ne-a transmis Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
La final, voluntarii au oferit tinerilor daruri, iar mamelor prezente, flori. „Ori de câte ori am mers alături de voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului, în diverse activități, mi-am dat seama că bucuria vine din partea celor cu care te întâlnești, lucru valabil și în cazul persoanelor cu sindrom Down despre care se știe că sunt tot timpul un dar al dragostei. Persoanele acestea sunt foarte iubitoare, așa că eu le-am spus povești, iar ei, la rândul lor, au venit în întâmpinarea mea cu multă dragoste”, a spus Adriana Ene, realizator Radio TRINITAS. Această acțiune este o premieră în cadrul activităţilor filantropice desfășurate de voluntarii Catedralei Naționale.
„Am organizat un spectacol dedicat mamelor ai căror copii se confruntă cu o problemă destul de delicată de sănătate, sindromul Down. Acești copii au nevoie de implicarea, susținerea și sprijinul nostru. Ar trebui să conștientizăm faptul că sindromul Down nu este o boală, ci o schimbare genetică definitivă. Cum ne-am întâlnit cu acești copii, ne-au luat în brațe și s-au bucurat să ne cunoască. Copiii au nevoie de iubire, multă afecțiune și, mai ales, de educație. Dragostea realizează, din punct de vedere psihologic și moral, cea mai puternică și cea mai strânsă legătură cu Dumnezeu. Ei au nevoie de dragostea împărtășită, așa cum numai ei știu să ofere. A fost prima activitate de acest gen la care au participat voluntarii Catedralei Naționale, dar cu siguranță că nu va fi ultima”, a spus Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.