Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Spectacol de colinde şi calendar pentru nevăzători
La Drobeta-Turnu Severin a debutat miercuri, 11 decembrie, Festivalul de datini şi tradiţii româneşti „Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi“. În aceeaşi zi a fost lansat, la Centrul eparhial, calendarul creştin ortodox pentru nevăzători pe anul 2014.
Festivalul de datini şi tradiţii româneşti, organizat prin intermediul Sectorului Învăţământ şi tineret, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, se derulează vreme de trei zile în paraclisul Catedralei episcopale din municipiu. Până pe 13 decembrie, peste 400 de elevi, de la 20 de unităţi de învăţământ din municipiu şi din judeţ, însoţiţi de profesorii de religie, vor aduce vestea Naşterii Domnului prin colinde cântate în grup sau prin prezentarea unor scenete religioase specifice perioadei. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a rostit cuvânt de binecuvântare, mulţumind dascălilor şi elevilor pentru participare. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi a luat parte prof. Dana Săftoiu, inspector de religie, unul dintre organizatorii evenimentului. De asemenea, alături de cei mici au fost prezenţi şi părinţii, care le-au împărtăşit emoţia.
Daruri pentru colindători
În prima zi a festivalului, paraclisul Catedralei episcopale a răsunat de glasul zurgălăilor, al colindelor tradiţionale româneşti, precum şi al cântecelor de stea din Mehedinţi. Unele dintre acestea, prezentate cu însufleţire de tinerii colindători, încă păstrează elemente folclorice paleo-creştine. Îmbrăcaţi în straie populare naţionale, participanţii au prezentat şi diverse scenete având ca subiect Naşterea Domnului. La final, colinda le-a fost răsplătită cu daruri din partea Centrului eparhial.
Calendarul bisericesc pe anul 2014 pentru nevăzători
La Centrul eparhial din Drobeta-Turnu Severin a fost lansat, miercuri, 11 decembrie, calendarul creştin ortodox pentru nevăzători pe anul 2014. Noua apariţie editorială se înscrie în activităţile derulate de Episcopia Severinului şi Strehaiei pe plan social-filantropic, vizând în special problemele persoanelor cu deficienţe de vedere.
Calendarul ortodox pe anul 2014, editat în braille la Editura Didahia a Episcopiei Severinului, a fost tipărit la Centrul informaţional „Didim cel orb“ din municipiu. Acest centru este coordonat de pr. George Radu Trăilescu, inspector pentru nevăzători în cadrul Sectorului social-filantropic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Ediţia pentru anul viitor are aproximativ 80 de pagini, iar prezentarea sfinţilor dintr-o lună calendaristică se întinde pe 5-6 pagini. La începutul fiecărei pagini, în colţul superior din partea stângă se află consemnată denumirea lunii, astfel încât persoanele cu deficienţe de vedere să se orienteze mult mai uşor. Lucrarea a fost însoţită şi de lansarea numerelor 9 şi 10 ale revistei „Raze de lumină“. În paginile revistei se regăsesc articole legate de sărbătorile lunii septembrie şi octombrie, mai multe minuni ale Sfântului Efrem cel Nou, ale cărui acatiste au fost, de asemenea, editate de Episcopia Severinului, precum şi învăţături despre suferinţă ale părintelui Teofil Părăian. Pe lângă acestea, a fost imprimat şi un CD audio cu lecturi din cartea Sfântului Siluan Athonitul „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei“.
Prezent la eveniment, PS Părinte Nicodim a subliniat importanţa noilor publicaţii în contextul larg al activităţii misionare desfăşurate în eparhie prin organismele specializate care lucrează în întâmpinarea categoriilor de persoane aflate în dificultate.
Centrul „Didim cel orb“ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei
În ceea ce priveşte nevăzătorii, categorie specială de oameni şi, totodată, de credincioşi, aceştia sunt în atenţia slujitorilor Bisericii, care cu binecuvântarea PS Părinte Nicodim le furnizează servicii sociale de calitate. Deşi trece printr-o perioadă deosebit de grea din punct de vedere financiar, centrul distribuie publicaţiile religioase în mod gratuit membrilor Clubului nevăzătorilor, care funcţionează în acelaşi sediu.
Apariţiile editoriale ale Centrului informaţional „Didim cel orb“ vor fi distribuite şi către alte centre de gen din ţară. Din anul 2009, de la deschiderea centrului pentru nevăzători, aici au mai apărut şi alte cărţi religioase în braille: Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, cele 2 paraclise ale Maicii Domnului, 2 acatiste ale Sfântului Nectarie Taumaturgul, canoanele de rugăciune din Ceaslov, Taina Sfintei Spovedanii pe înţelesul tuturor (în 2 volume) şi Cântările Sfintei Liturghii pentru strană.