Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Sperăm să îndeplinim dorinţa mitropolitului de a fi înmormântat în ţară”
Manifestările dedicate celei de-a XVI-a ediţii a "Zilelor Mitropolit Visarion Puiu" s-au încheiat ieri, 28 februarie 2012, la Seminarul Teologic "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ.
"Zilele Mitropolit Visarion Puiu", ediţia a XVI-a, au ajuns ieri la final. În ultima zi a manifestărilor, ieri, 28 februarie, participanţii la eveniment s-au deplasat la Târgu Neamţ, unde au vizitat Casa Memorială "Visarion Puiu" şi Muzeul "Mihail Sadoveanu" de la Schitul Vovidenia. În continuare, membrii Asociaţiei "Visarion Puiu" şi invitaţii acestora au vizitat Mănăstirea Neamţ şi gropniţa acestui aşezământ monahal, unde se află cripta şi piatra funerară a mitropolitului Visarion Puiu, apoi s-a făcut o rugăciune de pomenire la mormântul pr. diac. Ioan Ivan, unul dintre fondatorii Asociaţiei "Visarion Puiu". La ora 12:30, în sala de festivităţi a Seminarului Teologic "Veniamin Costachi" a avut loc o întâlnire între participanţii la "Zilele Mitropolit Visarion Puiu" şi seminarişti, evocându-se personalitatea ierarhului şi prezentându-se concluziile simpozionului internaţional "Visarion Puiu - 70 de ani de la numirea şi instalarea ca mitropolit al Odessei - şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria", care a avut loc luni la Roman.
Evenimentul nu a fost numai cultural, ci în primul rând spiritual
"Cea de-a XVI-a ediţie a "Zilelor Mitropolit Visarion Puiu", în special prin cele 18 comunicări ştiinţifice prezentate în cadrul simpozionului, a scos în evidenţă activitatea mitropolitului Visarion Puiu din Transnistria în perioada anilor 1942-1943, perioadă dificilă, cu multe încercări. Participanţii la manifestări au prezentat multe documente inedite, de arhivă, mărturii istorice despre marele mitropolit moldovean pe care le vom publica în noul număr al revistei asociaţiei, "Valori perene". Ne bucurăm că la întâlnirea din anul acesta s-au adăugat asociaţiei noastre noi membri şi că evenimentul nu a fost numai cultural, ci în primul rând spiritual. Sperăm ca în viitorul apropiat să-i îndeplinim mitropolitului Visarion Puiu dorinţa de a fi înmormântat în ţară şi să-i aducem osemintele la Mănăstirea Neamţ", a declarat pr. Florin Ţuscanu, protopop de Roman şi preşedinte al Asociaţiei "Visarion Puiu".
Desfăşurată sub egida Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a Primăriei Municipiului Roman şi a Asociaţiei "Visarion Puiu", cea de-a XVI-a ediţie a "Zilelor Mitropolit Visarion Puiu" a avut loc în perioada 26-28 februarie 2012 la Roman, Paşcani şi Mănăstirea Neamţ şi a omagiat 70 de ani de la numirea şi instalarea ca mitropolit al Odessei şi şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria a lui Visarion Puiu. Cele mai importante evenimente din cadrul manifestărilor de anul acesta au fost simpozionul internaţional "Visarion Puiu - 70 de ani de la numirea şi instalarea ca mitropolit al Odessei - şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria", lansarea a cinci cărţi despre activitatea ierarhului şi a numărului 3 al revistei "Valori perene" (buletinul Asociaţiei "Visarion Puiu"), deschiderea expoziţiei "In memoriam Visarion Puiu" şi organizarea mesei rotunde "Asociaţia Visarion Puiu, realizări şi perspective", organizarea în oraşul Paşcani a unui concurs şcolar, având ca subiect viaţa şi opera mitropolitului Visarion Puiu, şi instalarea unei plăci comemorative Visarion Puiu la Troiţa Românilor de pretutindeni din oraşul Paşcani. La manifestările din acest an au participat academicieni, profesori, reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ai Patriarhiei Române, cei 200 de membri ai Asociaţiei "Visarion Puiu" şi invitaţii acestora, printre care s-au numărat şi 15 cercetători din Brazilia, Argentina, Italia, Polonia şi Republica Moldova.