„Stupul de albine“ de pe malul Timişului

Situată la 14 kilometri depărtare de Timişoara, Mănăstirea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" de la Timişeni este locul care te atrage spre liniştire şi rugăciune. În acelaşi timp, prin preocupările zilnice şi munca împletită cu rugăciunea, maicile de aici, de la marginea Pădurii Girocului, te fac să te gândeşti că ai poposit în mijlocul unui stup de albine. Albine rugătoare.

Cele 34 de maici de la Timişeni duc o viaţă de obşte, în care munca şi rugăciunea se împletesc frumos, după sfatul Sfinţilor Părinţi. Chiar maica stareţă, stavrofora Casiana Şimon, dă mărturie despre aceasta: "Încercăm să ducem o viaţă cât mai plăcută înaintea lui Dumnezeu, având la temelie cele trei voturi depuse la intrarea în monahism, fecioria, sărăcia de bună-voie şi ascultarea, despre care spun Sfinţii Părinţi că este cea mai înaltă rugăciune. Ca frate sau călugăr în mănăstire trebuie să urmezi dictonul "Roagă-te şi munceşte!", fiindcă doar îmbinându-le pe cele două poţi deveni un călugăr adevărat".

Fiecare maică are ascultarea ei, iar acestea sunt diverse şi prind bine traiului în comun. În atelierul de icoane, de care răspunde rasofora Tomaida, mâinile pricepute pun culoare pe chipurile sfinţilor, iar atunci când sunt gata, icoanele sunt cumpărate de credincioşii evlavioşi şi aşezate în casele lor. Alte maici au ascultare în atelierul de croitorie, condus de maica Antonia. În viitorul apropiat, când prescurăria va fi ridicată, alte călugăriţe îşi vor găsi acolo menirea zilnică, pe lângă programul de rugăciune comun şi personal. Maicile trăiesc din munca mâinilor lor. Pe lângă atelierele amintite, ele cultivă pământul, se ocupă cu apicultura şi cresc şi animale. Pe parcursul anilor, s-a întâmplat ca aici să fie doar patru maici, iar cele mai multe, 55, au fost în 1990.

Zi de zi, însoţirea cu Hristos

De pelerini şi vizitatori, maicile de la Timişeni nu se pot plânge. Vin aici nu doar creştini din împrejurimi, ci şi din alte părţi, ba chiar şi din străinătate. "Creştinii vin la această mănăstire pentru a găsi acea atmosferă duhovnicească şi pacea care îi apropie de Cer, aici se simt mai aproape de Dumnezeu, iar prin participarea la slujbele religioase zilnice, îndeosebi la Sfânta Liturghie, ei înţeleg prin aceasta însoţirea cu Hristos zi de zi", a mărturisit părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timişoarei. Slujbele de la Timişeni sunt săvârşite de protosinghelul Mihail Duma, care este duhovnicul mănăstirii, şi de arhimandritul Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei.

Mai mult spaţiu pentru pelerini

Mănăstirea se află în plină renovare şi extindere. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, din 2002 se lucrează pentru ca incinta monahală să răspundă atât trebuinţelor monahale zilnice, cât şi pelerinilor care vin aici şi care trebuie să găsească un spaţiu de cazare potrivit.

"Din primăvara anului 2002, am început un nou proiect de construcţie şi amenajare a mănăstirii, dorind să ridicăm o nouă biserică, mai încăpătoare, un corp de chilii pentru obştea mănăstirii şi mai multe camere pentru pelerinii care vin din întreaga ţară şi chiar de peste hotare să viziteze mănăstirea noastră. Piatra de temelie a fost pusă de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nicolae, de praznicul Izvorului Tămăduirii din acel an. Noua biserică va avea hramul "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul", ne-a mărturisit stavrofora Casiana Şimon, stareţa mănăstirii.

S-a început şi construcţia unui corp de clădire ce va avea destinaţie administrativă şi o trapeză în care vor încăpea 150 de persoane.

La Timişeni există şi preocupare pentru carte, biblioteca de aici având 1.000 de volume, din care 50 sunt exemplare de carte veche, iar credincioşii care vor să citească o pot face pe parcursul şederii la mănăstire, în timp ce aceia dornici de fapte bune pot dona cărţi cu conţinut duhovnicesc pentru a îmbogăţi fondul.

Mănăstirea a fost desfiinţată în 1959

Din punct de vedere istoric, această mănăstire a fost ctitorită de mitropolitul Vasile Lăzărescu în 1944. Apoi, prin grija exarhului mănăstirilor din Banat din acel timp, Justinian Dalea, a fost înzestrată cu cele minim necesare ducerii vieţii monahale, inclusiv cu o ţesătorie mecanică.

La început, mănăstirea a funcţionat ca metoc al Mănăstirii Partoş, iar serviciile religioase se oficiau într-o capelă care a fost amenajată în interiorul imobilului.

În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost desfiinţată. Rând pe rând, măicuţele, în funcţie de vârstă, au fost scoase afară până când n-a mai rămas nici o vieţuitoare la Timişeni. Până în 1968, când a fost reînfiinţată, mănăstirea a fost preluată de ocolul silvic şi destinată spre locuire muncitorilor, fiind ţinute totodată în clădiri şi animale. Potrivit mărturiei maicii stareţe Casiana, precum şi a maicilor şi credincioşilor care au trăit în acea perioadă, muncitorii nu au stat prea mult în clădirile mănăstirii, deoarece noaptea se auzeau slujbe, cântări religioase şi clopote bătând singure, fapt care i-a înspăimântat pe toţi cei care trăiau acolo şi i-a determinat să părăsească mănăstirea.

Mitropolit Nicolae Corneanu s-a străduit şi a reuşit să reînfiinţeze mănăstirea, în 1968. Actuala biserică s-a ridicat între anii 1968 şi 1972, prin grija părinţilor consilieri Constantin Comşulea şi Ivan Blaj, precum şi a preotului Gherasim Moisescu, preot slujitor la acest aşezământ monahal. Sfinţirea a avut loc în 1972. Pictura interioară a fost realizată de pictorul profesor Victor Jurcă din Lugoj. Biserica a fost înfrumuseţată şi cu un iconostas frumos şi bogat sculptat. Cine doreşte să viziteze mănăstirea o poate face astfel: dinspre Timişoara pe DN 59, spre sud, în comuna Şag (14 km), iar venind dinspre Reşiţa, pe DN 58 B Reşiţa - Timişoara (85 km).