Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sub mantia ocrotitoare a Cuviosului Dimitrie
Nu numai în Capitală are Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou grijă de credincioşii care îi înalţă rugăciuni. Bisericile care îl au ca sfânt ocrotitor sunt răsfirate peste tot în lume unde sunt români şi dovedesc grija sfântului faţă de tot poporul bine-credincios.
În Moldova există mai multe biserici cu acest hram, printre care Biserica "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din Iaşi. Înfiinţată în anul 1997, această parohie a primit şi hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în anul 2006. "Mare ne-a fost bucuria când, la 15 iulie 2006, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a poposit la parohia noastră şi a sfinţit demisolul bisericii, ocazie cu care Preafericirea Sa a rânduit ca pe lângă hramul existent să îl avem şi pe cel al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, încât a devenit singura parohie din Iaşi care are ca ocrotitor acest sfânt. Atunci am primit în dar de la Preafericirea Sa un rând de veşminte care au acoperit moaştele sfântului, care au rămas la parohia noastră ca binecuvântare. Prezenţa acestor veşminte este pentru noi şi pentru enoriaşii parohiei noastre ca un îndemn la mai multă credinţă, la unitate şi la o viaţă mai curată", a declarat părintele paroh Dumitru Mihăilă. Tot în Moldova, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ocroteşte biserica din Vorona Nouă, Protopopiatul Botoşani, şi pe cea din Bicazu Ardelean, Protopopiatul Piatra Neamţ, acestea avându-l ca al doilea protector pe sfântul cinstit astăzi. Închinătorii de dincolo de graniţe Şi în Roma, în sânul uneia din cele mai mari comunităţi de români din diaspora, Sfântul Cuvios Dimitrie îi ocroteşte pe românii plecaţi de acasă. Deşi micuţă şi cuprinsă de greutăţi, în cartierul Borghesiana, se găseşte capela Parohiei "Sfântul Dimitrie cel Nou". Comunitatea a luat fiinţă la 1 ianuarie 2004, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale. De la început până în anul 2010, a funcţionat într-o capelă catolică, oferită de preotul din cartierul Borghesiana. Încet-încet, românii au simţit dorul serilor de priveghere la icoana sfântului cuvios şi au realizat că el sălăşluieşte şi în smerita capelă luată cu împrumut. Aşa că an de an s-au adunat mai mulţi, nădăjduind în ajutorul ocrotitorului din România, iar lăcaşul de închinare a devenit neîncăpător. Începând cu 14 aprilie 2010, comunitatea a fost nevoită să închirieze un alt spaţiu pentru închinare, pentru care parohia trebuie să plătească o chirie foarte mare. Cu toate acestea, credincioşii Parohiei "Sfântul Dimitrie cel Nou" din Borghesiana rămân uniţi şi jertfitori în credinţa lor ortodoxă. Şi în alte ţări, unde spiritul românesc se păstrează viu şi rodnic, există şi biserici în care Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este chemat de credincioşi ca ocrotitor şi povăţuitor. Parohia ortodoxă română din oraşul Odense, Danemarca, a fost înfiinţată în anul 2009, fiind păstorită de preotul Mihai-Marius Hornicar, şi poartă hramurile "Schimbarea la Faţă", "Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ Hozevitul" şi "Sfântul Dimitrie cel Nou". Biserica de aici desfăşoară o importantă misiune cu tinerii, mulţi români oprindu-se la această biserică pentru că studiază la Universitatea din Odense. Chiar şi dincolo de Ocean, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou reuneşte românii plecaţi departe, în Montreal, Canada. Biserica "Sfântul Dimitrie cel Nou" din Montreal se află sub ascultarea canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, condusă de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae Condrea. Sfântul lăcaş închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a luat fiinţă la data de 16 noiembrie 2009, la stăruinţa părintelui paroh Ion Ceauşu şi a mai multor familii de credincioşi ortodocşi români, care au primit atunci binecuvântarea arhiepiscopiei pentru întemeierea bisericii. Credincioşii ortodocşi vin să aducă slujire lui Dumnezeu într-o clădire obţinută prin bunăvoinţa parohiei catolice din zonă. Prima slujbă a avut loc în acelaşi an, pe 20 decembrie, în prezenţa Preasfinţitului Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, şi a peste 120 de credincioşi ortodocşi români, fericiţi că îl au mai aproape pe ocrotitorul Bucureştiului şi al românilor de pretutindeni.