Suferinţa este îngăduită de Dumnezeu ca un apel spre îndreptarea vieţii

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat ieri, 15 mai, la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învăţătură despre sensurile duhovniceşti ale suferinţei.

În toate lăcaşurile de cult din Biserica noastră s-a citit ieri, 15 mai, pericopa evanghelică despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Biserica a rânduit ca să se citească această pericopă în perioada dintre sărbătoarea Sfintelor Paşti şi sărbătoarea Înălţării Domnului pentru a ne arăta că Iisus Hristos, Domnul cel înviat din morţi, este izvorul vieţii, al vindecării şi al iertării de păcate şi pentru a aduce o rază de lumină în sufletele celor aflaţi în suferinţă.

Înţelesurile duhovniceşti ale acestei minuni au fost tâlcuite ieri de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală. "În Evanghelia care s-a citit astăzi, vedem că acest slăbănog de la Vitezda nu era singur într-o singurătate de pustie, ci era singur într-o mulţime de oameni care erau atât de aproape de el încât nu puteau să nu-l vadă şi, totuşi, îl treceau cu vederea. Această suferinţă a singurătăţii a unui om într-o mulţime de oameni înmulţea suferinţa bolii lui prin sentimentul neajutorării şi nebăgării în seamă sau al lipsei de atenţie pentru suferinţa altuia. Vedem cum oamenii devin atât de preocupaţi doar de interesul lor individual încât se dezumanizează prin insensibilitate, prin lipsa totală de atenţie faţă de aproapele şi chiar faţă de aproapele suferind. Omul de la scăldătoarea Vitezda simţea pustia sufletelor celor din jur pentru că sufletele celor nepăsători la suferinţa lui erau pustiite de egoism. Acesta care suferea în singurătate a fost omul spre care a venit Dumnezeu-Omul. Mântuitorul ştia că de multă vreme este aşa bolnav, dar pentru că nu a avut om care să-l arunce în scăldătoare, Dumnezeu-Fiul S-a făcut om şi a venit spre el. Prin acesta ne arată că Dumnezeu cunoaşte suferinţa fiecărui om, boala fiecărui om şi singurătatea fiecărui om şi atunci când oamenii din jur la care bolnavul se aşteaptă să-l ajute şi nu-l mai ajută deloc, Dumnezeu Însuşi vine spre cel singur şi suferind", a spus Preafericirea Sa.

Să transformăm suferinţa în pocăinţă şi speranţă

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai arătat că uneori suferinţa este îngăduită de Dumnezeu pentru îndreptare, nu pentru pedeapsă; ca o conştientizare a darului vieţii şi al sănătăţii şi ca o chemare sau ca un apel spre îndreptarea vieţii. "Acest bolnav vindecat devine un învăţător, o călăuză pentru toţi cei care trec prin boală şi prin suferinţă, deoarece transformă suferinţa în pocăinţă. Dar şi cei care nu au făcut păcate grave pot transforma prin credinţă puternică şi răbdare multă suferinţa în speranţă. Deci, uneori boala trupului ne poate îndemna să ne ocupăm mai mult de însănătoşirea sufletului prin ridicarea lui din moartea păcatului. Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos, când vindecă pe om de o boală trupească, se interesează şi de boala sufletească, de starea sufletului omului pentru că numai sufletele vindecate prin pocăinţă şi prin iertarea păcatelor pot intra în Împărăţia cerurilor. Deci, vedem importanţa Tainei Sfântului Maslu care este taina vindecării sufleteşti şi trupeşti a bolnavilor, dar şi importanţa Sfintei Spovedanii ca taina prin care ne mărturisim păcatele şi dobândim iertarea păcatelor prin dezlegarea de păcate", a spus Preafericirea Sa.