Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabără de vară pentru copiii din familia Bisericii Olari
Parohia Olari din Capitală a organizat, în perioada 3-9 august, o tabără pentru 50 de copii la Cabana Dianthus din apropierea localităţii braşovene Zărneşti, într-un cadru dominat de liniştea şi frumuseţea Parcului Naţional Piatra Craiului. Programul taberei a fost dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul parohiei.
Tabăra intitulată „Pe urmele sfinţilor la Schitul Colţii Chiliilor“ este una dintre activităţile care au încheiat proiectul „Învaţă şi vei deveni!“, desfăşurat de Biserica Olari în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti, cu sprijinul companiei Euroconstruct. „Copiii au avut prilejul cunoaşterii vieţilor sfinţilor şi în afara programului de rugăciune din timpul zilei. Lecturile din vieţile sfinţilor, incursiunile în istoria românilor centrate asupra vieţii Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, sesiunile de pictură pe sticlă, pe piatră de râu, dar şi activităţi precum confecţionarea unor felicitări pentru zile onomastice au însemnat aprofundarea învăţăturilor creştine, înţelegerea vieţilor sfinţilor, semnificaţiilor martirajului, a jertfei şi renunţării pentru Hristos. Am încercat să exemplificăm modelul sfântului, al eroului, precum şi toate calităţile acestora în fiecare zi de activitate, fie prin sesiunile dedicate în mod direct explicării vieţilor sfinţilor, fie prin creaţie artistică, dar şi prin crearea unor cadre practice în care în faţa «greului» copiii au învăţat că trebuie să rămână uniţi, să se ajute reciproc şi au dat exemplu în acest sens. Drumeţiile pe munte i-au învăţat să fie alături unii altora, să aprecieze liniştea şi să o folosească ca pe un balsam al sufletului în rugăciune, să admire creaţia lui Dumnezeu şi să dăruiască iubire faţă de semeni, faţă de munte şi faţă de bogăţiile şi rarităţile sale“, ne-a relatat părintele Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari.
Punctul cel mai important al taberei a fost vizita la Schitul Colţii Chiliilor, unde copiii au aflat istoria locaşului, s-au rugat şi au aprins lumânări, lăsând în peştera schitului o icoană pictată în zilele de tabără. „Tabăra s-a încheiat cu un joc prin care micii participanţi au fost provocaţi să îşi amintească toate minunile din vieţile sfinţilor despre care au aflat pe parcursul taberei. Astfel, clasica «Vânătoare de comori» s-a transformat în jocul «Pe urmele sfinţilor», copiii au descoperit în cotloane tainic ascunse de pădure şi poiană pasaje din vieţi ale sfinţilor, urmând ca ei să ne spună despre cine este vorba. Ne-am bucurat ca la sfârşitul acestei experienţe să aflăm că absolut toţi ştiau despre vieţile şi minunile Maicii Domnului, ale Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Sfântului Calinic de la Cernica, Sfântului Mina, Sfântului Evanghelist Matei, Sfintei Parascheva, Sfântului Nicolae, Sfintei Teodora de la Sihla, Sfântului Antonie cel Mare, Sfântului Mucenic Antipa şi nu numai“, a mai spus părintele Mihai Iordache.
Lucrările realizate de copii în cadrul taberei au fost organizate într-o expoziţie care a fost vernisată la 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu prilejul hramului bisericii parohiale.