În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tabără gratuită pentru copiii din Orăştie
Asociaţia „Orthopraxia“ din Orăştie a organizat, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, o tabără gratuită pentru copiii care frecventează atelierele Centrului social-cultural „Preot Ioan Sabău“ din Orăştie.
Copiii cu vârste între 6 şi 14 ani care frecventează în timpul anului şcolar activităţile din cadrul Centrului social-cultural „Preot Ioan Sabău“ din Orăştie au venit în cea de a doua tabără organizată de asociaţie la Batiz, judeţul Hunedoara. Copiii au participat la numeroase activităţi de creaţie, sub supravegherea şi îndrumarea profesorilor voluntari ai Centrului „Preot Ioan Săbău“.
Copiii au socializat, au participat la activităţi în care au învăţat numeroase lucruri noi: să picteze pe sticlă, să facă afişe, felicitări „fără sfârşit“ şi în tehnica quilling, tablouri din aţă, semne de carte, măşti şi jocuri interactive.
Această tabără a fost un prilej potrivit pentru copii să se întâlnească cu un doctor, care le-a vorbit despre reguli de igienă personală, apoi cu un reprezentant al poliţiei, care i-a informat despre modalităţi de evitare a conflictelor cu persoane agresive sau delincvenţi. Într-una din seri, copiii au fost spectatori la minirecitalul de muzică folk susţinut doar pentru ei de către interpretul Alexandru Costa. De asemenea, copiii împreună cu profesorii însoţitori au participat la slujba Sfintei Liturghii oficiate în biserica din localitate.
Jocuri de grup
Scopul taberei a fost ca participanţii să socializeze şi să interacţioneze pozitiv. Deşi de vârste diferite, în timpul activităţilor copiii s-au ajutat, realizând împreună numeroase lucruri, cu imaginaţie, gândire creatoare şi critică, acceptând toate propunerile şi provocările profesorilor voluntari Anamaria Muntean şi Florina Poenaru. Jocurile de grup au urmărit dezvoltarea observaţiei, a gândirii logice şi eliberarea de stresul acumulat în timpul anului şcolar.
Zilele petrecute în Tabăra din Batiz s-au dovedit a fi benefice pentru copii, o experienţă interesantă şi utilă, conform organizatorilor. Copiii au părăsit tabăra făcându-şi planuri pentru vacanţa de anul viitor, iar între timp vor continua să participe la activităţile organizate de Centrul „Ioan Sabău“ din Orăştie.