Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Tablouri de patrimoniu, restaurate la Arhiepiscopia Sibiului

Tablouri de patrimoniu, restaurate la Arhiepiscopia Sibiului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 30 Ianuarie 2014
În atelierele Centrului de Restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului au fost recondiţionate mai multe tablouri valoroase din patrimoniul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. Lucrările restaurate vor fi expuse astăzi, 30 ianuarie, în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“, în cadrul manifestărilor academice şi culturale ale hramului instituţiei de învăţământ teologic din Sibiu.
 
Aproape 20 de tablouri vechi de la Facultatea de Teologie din Sibiu, de o valoare inestimabilă, au fost recondiţionate în atelierele Arhiepiscopiei Sibiului în ultima perioadă, pentru a fi mai apoi expuse în spaţiile instituţiei. Degradarea ramelor şi a suporturilor a necesitat o intervenţie urgentă pentru ca imaginile păstrate în ele să nu aibă de suferit. Între tablourile recondiţionate se numără imaginile fostei biserici de pe locul unde se află acum Catedrala mitropolitană din Sibiu, vechea clădire a şcolii teologice din oraş, unde a predat Gheorghe Lazăr, vechea clădire a Institutului Teologic de pe locul actualei Facultăţi de Teologie, generaţii de profesori şi studenţi teologi de la 1894-1895, tablourile absolvenţilor din vremea când părintele profesor Dumitru Stăniloae era profesor laic şi, mai apoi, conducea instituţia ca rector, tablourile Memorandiştilor şi alte imagini inedite. Recondiţionarea a presupus păstrarea elementelor originale de pe rame şi aplicarea unui tratament pentru conservarea lor.

Imagini de 120 de ani 

Recepţia lucrărilor a avut loc ieri, 29 ianuarie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a părintelui decan prof. dr. Aurel Pavel, a bibliotecarei de la Facultatea de Teologie, Iuliana Govoreanu şi a restauratorilor de la Arhiepiscopia Sibiului. Ierarhul a apreciat munca restauratorilor şi a eforturile acestora de a repune în valoare aceste obiecte din patrimoniul Facultăţii de Teologie şi implicit al Arhiepiscopiei Sibiului. 
 
Tablourile vor fi expuse în cadrul manifestărilor organizate de facultatea sibiană cu ocazia hramului din 30 ianuarie, iar mai apoi vor fi aşezate în mai multe spaţii din cadrul instituţiei de învăţământ teologic, pentru a fi admirate de studenţi, cadre didactice şi toţi cei care calcă pragul academiei şaguniene. 
 
„Am efectuat recent câteva lucrări de reamenajare şi igienizare a bibliotecii de la facultatea noastră, iar pe coridoarele care duc spre sala de lectură şi spre depozitele de carte am găsit aceste tablouri, care sunt mărturii din trecutul facultăţii noastre şi al Arhiepiscopiei Sibiului. Aceste tablouri au fost scoase la lumină şi valorificate aşa cum se cuvine. Sunt imagini de peste 120 de ani, originale, cu sticlă făcută manual şi de aceea le preţuim şi dorim ca şi urmaşii noştri să se bucure de ele“, ne-a spus decanul facultăţii sibiene, pr. prof. dr. Aurel Pavel. În viitorul apropiat, la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului se vor recondiţiona şi alte tablouri din colecţiile facultăţii sibiene.