Taina zidirii bisericii din Moţca

Biserica pe care o vedeţi, pe partea stângă, cum intraţi în Moţca, venind dinspre Paşcani, datează din 1987. A fost visul localnicilor să aibă un lăcaş de închinăciune spaţios. S-au hotărât să pună mână de la mână ca să ridice o biserică mai mare Sfântului Nicolae. Cea în care se rugaseră până atunci, din lemn, ieşise cu răni adânci din cel de-al Doilea Război Mondial. Cum au reuşit, e taina lor, din care ne-a destăinuit câte ceva părintele paroh.

În anii '80 ai secolului trecut, parohia Moţca nu avea decât o bisericuţă veche din lemn, construită în 1776 şi închinată Sfântului Ierarh Nicolae, într-o stare avansată de degradare. În 1987, parohul de atunci de la Moţca, pr. Ioan Chirica, la dorinţa enoriaşilor, a hotărât să ridice biserică nouă. Era în timpul regimului comunist, când autorităţile nu eliberau autorizaţii de construcţie pentru biserici.

Părintele era conştient că e posibil ca demersurile să-i fie respinse din start. "Şi ce s-au gândit sătenii şi părintele Ioan Chirica, Dumnezeu să-l ierte: au turnat temelia bisericii noi pe dinafară şi au cuprins biserica de lemn înăuntru. Autorizaţia pe care o obţinuseră era pentru reconstrucţia vechii biserici. A pus părintele Chirica şi un gard în afară, să nu se vadă că se ridică biserică nouă. Vă daţi seama, în vremurile acelea, ce curaj a avut părintele, i s-a dus vestea în lume...", povesteşte preotul Aurel Iacob, actualul paroh de la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" - Moţca, judeţul Iaşi.

Localnicii din Moţca, meseriaşi pricepuţi în construcţii, recunoscuţi în ţară şi în afară, cu braţele lor şi din puţinul lor, au înălţat biserica, prin muncă voluntară.

Două biserici într-una, timp de doi ani

Părintele Chirica s-a dus la Domnul când biserica era ridicată până la nivelul centurii. În locul lui a venit un preot la fel de curajos care trebuia să continue lucrările şi să împlinească visul enoriaşilor. Timp de doi ani, din '87 până în '89, sfintele slujbe nu au încetat a se săvârşi în inima, de lemn, a bisericii care lua proporţii la exterior. Abia după aceea biserica din lemn s-a dărâmat, slujbele continuând să se săvârşească din acest moment în biserica nouă, în construcţie.

Greutăţi au tot fost pe tot parcursul construcţiei. Au fost probleme şi cu solul, din cauza urmelor "craterelor" din timpul războiului, rămase în biserica veche, care au afectat biserica nouă ce înclina acum să se despice în două.

"Mi-aduc aminte ca azi, domnul inginer care era atunci la Mitropolie, Ilie Lazăr, m-a ajutat să fac un deviz pentru subzidire. Am săpat roată împrejurul temeliei şi am turnat o grindă. Jumătate de an a durat, iar acum stabilitatea bisericii este foarte bună", spune mulţumit părintele Aurel Iacob.

Vestea că, în acele vremuri, la Moţca a ieşit ca din pământ o biserică nouă a ajuns şi la urechile patriarhului de atunci, Teoctist, şi, în septembrie 1989, Preafericirea Sa a venit să vadă cum se zidea o biserică în Moldova, în timp ce în Capitală alte zeci erau dărâmate sau translate. "S-a bucurat enorm văzând că se zideşte o biserică. A vizitat şantierul şi s-a interesat cum merge. Apoi m-a chemat separat şi m-a întrebat: "Părinte, spune-mi ce probleme ai, cum să facem ca să vă ajutăm". I-am răspuns atunci la întrebare: "Preafericirea Voastră, nu mai avem bani". Nu mai aveam deloc bani, sponsori nu se găseau în vremea aia. La o lună de zile, Preafericitul mi-a trimis 300 mii de lei. Erau bani atunci. A fost mâna lui Dumnezeu, am văzut cu ochii mei cum te ajută Dumnezeu când se termină resursele omeneşti", afirmă cu încredere părintele paroh.

Cu banii primiţi, lucrările au continuat în următorii ani cu acoperirea sfântului lăcaş, finisajele la exterior şi pictura, executată în frescă.

Bucuria cea mare a sfinţirii s-a împlinit pe 26 octombrie 1997. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit noua biserică de la Moţca. "M-a întrebat atunci, Înalt Preasfinţitul, zâmbind: "cum e, părinte, e reconstrucţie?". Aşa scria în autorizaţie. Şi i-am zis: "Înalt Preasfinţia Voastră, e temelie nouă"", îşi aminteşte pr. Iacob.

Între timp s-a ridicat şi turnul clopotniţă, casa parohială, precum şi o casă socială, dotată cu toate utilităţile. La etajul celei din urmă construcţii amintite se doreşte amenajarea unei biblioteci, a unui muzeu, a unei săli de mese şi a unui spaţiu dedicat activităţii cu tinerii parohiei. "M-au ajutat fiii parohiei, foarte mult m-au sprijinit. În toţi aceşti ani, cât a durat construcţia, 50-60 de oameni făceau zilnic muncă voluntară în şantierul bisericii", ţine să accentueze părintele paroh, care adaugă că "Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-a vizitat de multe ori şantierul, încercând să ne ofere idei şi soluţii în momentele de cumpănă".

"Nu pot să spun că sunt două etnii, pentru că nu există o separaţie"

Comunitatea de romi din Moţca este prezentă în viaţa Bisericii. Vin în număr mare la sfintele slujbe, au un comportament respectuos faţă de preot, se spovedesc şi se împărtăşesc cu regularitate şi contribuie atunci când biserica are nevoie de ajutor. "Nu pot să spun că sunt două etnii, pentru că nu există o separaţie. Când stau, duminica, în biserică, la sfânta slujbă, toţi sunt una. În plus, romii de la Moţca sunt harnici, nu fură sau tâlhăresc. Muncesc şi sunt liniştiţi. De când sunt în parohie nu am avut probleme cu nici unul dintre ei", declară părintele.

În cei nouă ani cât a predat religia la şcoala din Moţca, părintele şi-a apropiat mult copiii, care participă acum în număr mare la slujbele bisericii. În duminici, până la 50 de copii se împărtăşesc cu Sfintele Taine. "În posturi, după tradiţia de la Moţca, în vinerea după prima săptămână de post, toţi copiii din parohie, de la cel mic până la cel mare, vin la spovedit. Atunci am şi o cateheză pregătită pentru ei. Ziua următoare este zi de împărtăşit", adaugă pr. Iacob, care zilnic stă de vorbă cu oamenii, în curtea bisericii, pe stradă, în casele lor, oriunde află că au nevoie de ajutor spiritual.

"Oamenii de aici apelează în primul rând la preot. Au credinţa şi încrederea că mai mult decât oricine preotul îi poate ajuta", mărturiseşte preotul Iacob. "În â89, când i-am cunoscut, erau însă mai optimişti, mai plini de viaţă. Acum oamenii sunt mai stresaţi, îmi spun deseori că nu li se mai ajunge. Când am venit eu aici 800 de oameni (parohia cuprinde aprox. 700 de familii) făceau naveta la Paşcani, la serviciu. Acum nu mai au unde să lucreze. Cei mai mulţi pleacă, chiar după ce termină clasa a VIII-a, în străinătate. Puţini ajung la liceu. Ajung meseriaşi, asta fac, din tată în fiu", povesteşte parohul de la Moţca.

Pentru că ştiu ce înseamnă să clădeşti o biserică, enoriaşii sprijină acum, la rândul lor, lucrările de zidire de sfinte lăcaşuri din alte parohii şi acolo unde nu pot contribui cu un bănuţ se oferă cu mâna de lucru.