„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine“
La sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa unui public numeros, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“ a găzduit lansarea celui de-al şaselea volum al lucrării-document „Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine“. Activitatea a fost moderată de Olimpia Bratu, directorul instituţiei-gazdă. Evenimentul a fost organizat în cadrul „Zilelor Municipiului Târgu-Jiu“.
Lucrarea „Târgu-Jiu. Case. Oameni. Destine“ constituie în mod sigur o carte de referinţă pentru gorjeni, fiind bine întocmită de colaboratorii magistratului Ion Duguleanu: Titu Pânişoară (fost primar al municipiului Târgu-Jiu), Ion Ţârlea şi Gabriel Boiangiu. Acestei frumoase iniţiative culturale i s-a adăugat personalul Consiliului local şi al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
După cum autorul însuşi mărturisea, cu o emoţie firească în acest context, lucrarea-document prezintă o serie de case cu vechime din municipiul Târgu-Jiu, aflate pe: bulevardul Constantin Brâncuşi, str. Olteniţei (acum Constantin Stanciovici Brănişteanu, străzile Crişan, Horea, Popa Şapcă, Griviţei, 16 Februarie, Mărăşeşti, „Constantin Dobrogeanu-Gherea şi Gheorghe Tătărescu (fosta str. Craiovei). Un amănunt demn de luat în seamă este că o parte dintre locaţiile menţionate, şi chiar imortalizate prin imagini de o acurateţe remarcabilă, au fost demolate în decursul vremii, altele rămânând aproape neschimbate.
„I-am readus din trecut pe cei care au locuit casele cândva!“
În virtutea competenţelor sale profesionale, dublată de frumuseţea stilului literar bine închegat, coordonatorul proiectului, judecătorul Ion Duguleanu, a precizat faptul că în „oraşul lui Brâncuşi“ dragostea faţă de tradiţiile Bisericii şi credinţa nestrămutată a gorjenilor sunt cele mai bine definite caracteristici. În sprijinul afirmaţiilor sale, iniţiatorul amintitului proiect editorial a adus o serie de argumente pertinente, bazate pe moştenirea culturală şi spirituală a municipiului Târgu-Jiu. „La fel ca la celelalte volume, şi aici am încercat cunoaşterea parcursului juridic pentru terenuri, apoi am dat detalii despre arhitectura caselor şi despre modalităţile în care ele au «circulat», juridic vorbind, iar în final, i-am readus din trecut pe cei care le-au locuit cândva, proprietari sau chiar chiriaşi. Unora le-am consacrat spaţii mai largi, altora, doar câteva date de stare civilă, aşa cum le-am putut culege şi cum a fost contribuţia fiecăruia la istoria oraşului. Pentru cei mai mulţi însă, tradiţia Bisericii şi credinţa ortodoxă au fost numitorul comun. Gorjenii au ştiut să păstreze cel mai bine zestrea culturală de care s-au bucurat în decursul timpului, aşezând toate în grija şi lucrarea lui Dumnezeu“, a mărturisit Ion Duguleanu.
În contextul întâlnirii, o serie de participanţi au relevat aspecte interesante privitoare la faptul că, în lucrarea prezentată, autorul pune accent pe unele pagini de ordin sentimental, fiind o incursiune în istoria municipiului Târgu-Jiu şi în biografiile personale ale unor destine, ale urmaşilor familiilor studiate. Prin caracterul său polivalent, cartea îşi confirmă valoarea, astfel încât cele şase volume finalizate, dar şi cele care vor urma reprezintă o adevărată epopee a oraşului de pe Jiu. (Prof. Vasile Gogonea)