După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târgul de Sfântul Ilie la o parohie din orașul Galați
În fiecare an, sărbătoarea Sfântului Mare Proroc Ilie este prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru comunitatea credincioșilor din cartierul gălățean Micro 17, ocrotită de acest sfânt. Și anul acesta, sărbătoarea hramului a fost marcată printr-un bogat program liturgic și cultural, la care au luat parte membri de toate vârstele ai parohiei gălățene.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită joi de un sobor de preoți și diaconi la Altarul de vară al bisericii, în cadrul acesteia, la momentul chinonicului, copii îmbrăcați în portul tradițional românesc interpretând pricesne și cântece patriotice, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost citit un mesaj de apreciere al Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru bogata activitate misionară și filantropică a parohiei și numeroasele activități dedicate tinerilor și persoanelor vârstnice organizate de comunitate.
După Sfânta Liturghie, numeroși copii îmbrăcați în straie de sărbătoare au participat la diverse ateliere cu specific tradițional: țesut, împletit, pictură pe ceramică, lemn și sticlă sau modelat de colăcei. Printre participanții la acțiunea culturală organizată de parohia gălățeană s-au numărat 20 de tineri proveniți din medii sociale defavorizate, asistați de Fundația „Familia” din municipiul Galați, precum și un grup de tineri și vârstnici din localitatea gălățeană Vameș.
Ajuns la cea de-a 8-a ediție, Târgul de Sfântul Ilie, organizat în curtea bisericii parohiale, a cuprins și o expoziție de vase tradiționale și obiecte populare, în cadrul căreia au fost amenajate standuri de prezentare a tehnicilor de pictat icoane, olărit sau țesut. Expoziția a fost realizată cu sprijinul mănăstirilor Adam și Lacu Sărat, al grupului de tineri din localitatea Vameș și a opt artiști populari din zonă.
Prin grija și implicarea membrilor Consiliului și Comitetului parohial au fost oferite pachete cu alimente vârstnicilor nevoiași din parohie, iar persoanele asistate în cadrul „Fundației de Sprijin a Vârstnicilor” din Galați au primit masa de prânz.



.jpg)
