Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Teologi bucureșteni la Sfântul Iacob Putneanul
Un grup de profesori și doctoranzi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a fost la începutul acestei săptămâni într-un pelerinaj la Mănăstirea Putna pentru a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
Cu acest prilej, doctoranzii la Teologie biblică și profesorii lor au organizat și o sesiune de comunicări științifice pe teme biblice.
Luni, 29 mai, pelerinii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București au participat dimineață la Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Putna, iar la final s-au închinat și la moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, care se află în Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la ctitoria ștefaniană. După acest moment de rugăciune și vizitarea Mănăstirii Putna, în sala de lectură a Arhondaricului „Mitropolit Visarion Puiu” al mănăstirii a avut loc o sesiune de comunicări științifice ale profesorilor și doctoranzilor, pe teme de teologie biblică. Cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București care au participat la această sesiune au fost: părintele prof. dr. Constantin Coman; părintele diac. lect. dr. Alexandru Mihăilă; lect. dr. Sabin Preda; lect. dr. Octavian Gordon. Miercuri, 31 mai, profesorii și doctoranzii au fost primiți de părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. În cadrul unei întâlniri colocviale, părintele stareț și-a exprimat bucuria pentru prezența pelerinilor bucureșteni în Bucovina și a evocat evenimentele importante din 14 mai 2017 de la Mănăstirea Putna: Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu 18 ierarhi ortodocși români, și proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan. În semn de binecuvântare, părintele stareț a oferit profesorilor și doctoranzilor mai multe daruri în amintirea pelerinajului lor la Sfântul Iacob Putneanul. La final părintele stareț le-a arătat oaspeților și noul centru cultural care se construiește la Mănăstirea Putna, așezământ care va avea sală de conferințe, o bibliotecă, precum și alte săli și spații moderne, necesare pentru susținerea numeroaselor activități și lucrări pe care mănăstirea le desfășoară.