În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Teologii promoţiei 2000 s-au reîntâlnit la Sibiu după zece ani
Programul întâlnirii absolvenţilor promoţiei 1996-2000 a Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu a cuprins Sfânta Liturghie oficiată în capela facultăţii, Parastasul pentru cei adormiţi, slujba de Te-Deum şi cursul festiv. Au fost evocaţi profesorii şi un coleg, trecuţi la cele veşnice.
Capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu a găzduit întâlnirea absolvenţilor, promoţia 1996-2000. Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat aici Sfânta Liturghie, la care au participat absolvenţii, cu familiile lor. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului pentru profesorii şi colegul trecuţi la cele veşnice şi de slujba de tedeum. Diaconul dr. Ştefan Lucian Toma, consilier-secretar al Editurii "Andreiana" din Sibiu şi absolvent al promoţiei amintite, a mulţumit colegilor pentru efortul depus de a veni la reîntâlnirea de la zece ani după absolvire. "Este un moment de întâlnire cu binecuvântarea şi mila lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp de reîntâlnire cu recunoştinţa faţă de părinţii profesori, care ne-au îndrumat şi ne-au dat sfaturile necesare pentru activităţile noastre pastorale sau didactice. Nu în ultimul rând, este o întâlnire în faţa lui Dumnezeu cu noi înşine, pentru că, în chip tainic, în această capelă ne-am plecat genunchii patru ani la sfintele slujbe, iar binecuvântările care s-au revărsat asupra noastră în toţi aceşti zece ani au venit în urma acestor rugăciuni. Nu este uşoară misiunea de a fi absolvent de Teologie într-o societate ca cea de astăzi, dar starea de binecuvântare pe care ţi-o dă absolvirea unei astfel de facultăţi este exprimată cel mai bine într-un dialog pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a avut cu unul dintre cei 70 de ucenici care i-a spus "Doamne, şi demonii se pleacă în numele Tău". Atunci Mântuitorul i-a spus "Nu vă bucuraţi că şi demonii se pleacă în numele Meu. Bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri". Aceasta este binecuvântarea pe care ne-o dă Dumenzeu ca absolvenţi ai acestei facultăţi", a spus părintele Ştefan Toma. Mesajele foştilor profesori Părintele diacon a amintit, apoi, de trei profesori trecuţi la cele veşnice care au fost pomeniţi la Parastas, pr. Aurel Jivi, pr. Sebastian Şebu şi pr. Ioan Bria. A fost amintit şi colegul Iancu Petrescu, pomenit şi el la Parastasul oficiat în capelă, în prezenţa soţiei acestuia. Părintele Toma a citit apoi mesajul Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a predat Teologie morală la facultate, şi mesajul Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, fost profesor de limbi clasice la instituţia amintită. La final, în numele tuturor absolvenţilor, părintele diacon Ştefan Toma a oferit Preasfinţitului Episcop-vicar Andrei Făgărăşeanul o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul şi o icoană cu Maica Domnului care va fi înmânată Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu. "Ne bucurăm foarte mult că am ajuns această binecuvântată zi în care ne-am rugat aici, unde aţi trăit multe emoţii. Vă îndemn să vă amintiţi câte bucurii aţi trăit în faţa icoanei Maicii Domnului care, oriunde te-ai afla în capelă, te îmbrăţişează duhovniceşte. Suntem bucuroşi că mai bine de jumătate dintre absolvenţii promoţiei 2000 sunt slujitori ai Sfintelor Altare, dar şi că ceilalţi slujesc Biserica fie la catedră, fie în alte locuri", a spus PS Andrei Făgărăşeanul. Cursul festiv a avut loc în Aula "Ioan Meţianu" în prezenţa cadrelor didactice.