Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Teologii sibieni au depus jurământul de credinţă
Examenele pentru licenţierea absolvenţilor de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu s-au încheiat cu ceremonia depunerii jurământului de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă, la Catedrala mitropolitană, în prezenţa cadrelor didactice, a părinţilor şi a rudelor.
Rezultatele de la examenele de licenţă în Teologie au fost comunicate în cadrul ceremoniei, împreună cu media generală din cei patru ani de studiu. Ceremonia a fost condusă de pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu care i-a felicitat pe cei 87 de noi licenţiaţi în Teologie şi a subliniat importanţa acestui moment, prin care se face un legământ atât faţă Biserica străbună, cât şi de Facultatea de Teologie din Sibiu, al cărui renume va fi respectat până la sfârşit, împreună cu recunoştinţa arătată corpului profesoral.
„Este cel mai solemn moment din viaţa unui student al facultăţii noastre. Este o practică specifică doar facultăţilor de Teologie, dar trebuie să fie nu doar o tradiţie, ci o practică existenţială pentru fiecare dintre noi. Suntem la momentul încununării tuturor eforturilor dumneavoastră, atât de-a lungul celor patru ani, cât şi la examenele de licenţă“, a spus pr. prof. dr. Aurel Pavel.
După ce s-a rostit jurământul de credinţă, fiecare licenţiat a semnat documentul aferent şi a primit fişa de evaluare, iar mai apoi adeverinţele prin care li se atestă calitatea de licenţiaţi în Teologie, acte valabile până la emiterea diplomelor.
Aşa cum este tradiţia din ultimii ani, studenţii cu rezultate remarcabile la disciplina Istoria Bisericii Universale au primit premiile „Aurel Jivi“, în memoria celui care a fost un remarcabil profesor, un cercetător asiduu şi un preot devotat. În acest an, Lidia Jivi, soţia regretatului profesor, a oferit cărţi şi diplome la şase studenţi, dintre care cele mai bune rezultate le-au avut Emanuel Gafiţa şi Elisei Roncea. Absolvenţii au fost felicitaţi, apoi, de prodecanului facultăţii, pr. prof. dr. Mircea Ielciu, de pr. prof. dr. Dorin Oancea şi de pr. lect. dr. Mihai Constantin Iosu.