La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Tinerii din Arhiepiscopia Craiovei s-au întrunit la Mănăstirea Tismana
▲ Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu Fundaţia de binefacere „Cuvântul care zideşte“, a organizat în perioada 1-3 mai 2009, la Mănăstirea Tismana, conferinţa cu tema „Tinerii în viaţa Bisericii. Formarea spiritului de voluntariat al tinerilor din parohii“ ▲
Manifestarea s-a adresat exclusiv tinerilor creştini ortodocşi din cadrul Mitropoliei Olteniei. La această conferinţă au fost prezenţi 100 de tineri, aleşi ulterior ca reprezentanţi ai grupurilor parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul este rodul mai multor întâlniri pe care membrii Biroului Catehetic din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei le-au avut cu tinerii din parohii. Au participat, de asemenea, 25 de tineri italieni, la rândul lor membri ai unor grupuri parohiale de tineret din Italia. La deschiderea evenimentului a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care le-a adresat tinerilor participanţi un cuvânt de învăţătură, conştientizându-i de scopul întâlnirii: „Aici, reuniţi în acest spaţiu sfânt şi binecuvântat al Sfântului Nicodim, în jurul sfintei mănăstiri, în acest spaţiu bisericesc, dumneavoastră va trebui să vă pregătiţi, să relaţionaţi unii cu alţii, pentru că glasul nostru şi ideile noastre sunt ale Evangheliei. Despre această dimensiune, despre această legătură sfântă să comunicaţi unii cu alţii având limbajul Sfintei Scripturi şi sunt convins că vă veţi înţelege în sensul acesta. Sunt convins că în aceste trei zile veţi găsi cuvintele cele mai potrivite pentru a relaţiona unii cu alţii, pentru a lega prietenii, pentru a vă împărtăşi sentimentele, experienţa din viaţa Bisericii, veţi lua exemple de la ceilalţi, veţi merge în parohiile de unde veniţi şi acolo veţi încerca să vorbiţi despre Dumnezeu“, a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. „Copilul este tatăl omului mare“ Tot în deschidere, tinerii participanţi au avut ocazia să asculte şi cuvântul arhimandritului Teofil Părăian, venit de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus la invitaţia IPS Irineu: „Pe lângă viaţa pe care i-o dă Dumnezeu prin părinţi, fiecare dintre noi se realizează prin el însuşi. Fericitul Augustin spune: «Copilul este tatăl omului mare», iar Sfântul Grigorie de Nyssa spune că «noi suntem proprii noştri părinţi». Suntem proprii noştri părinţi, în sensul acesta că ne realizăm prin ceea ce gândim, prin ceea ce facem şi suntem fiii noştri, fiindcă copilul precede omului mare. Nu poţi face abstracţie de copilărie, nu poţi face abstracţie de tinereţe, de cealaltă vreme a vieţii tale, nu poţi face abstracţie de bătrâneţe, iar bătrâneţea este rezumatul vieţii. Vă vorbesc eu, bătrânul, vouă, tinerilor, şi aceasta o pot face cu competenţa că am fost şi eu cândva tânăr, ştiu ce înseamnă să fii tânăr şi aş putea zice, cumva, că îmi pare rău că la tinereţe eu n-am avut posibilitatea să aud ceva din ceea ce spun eu acum, la bătrâneţe, pentru cei tineri“. Pe parcursul manifestării, tinerii au participat la diverse activităţi cu caracter formativ. S-a făcut o reflecţie asupra unui text din Sfânta Scriptură, s-au făcut dezbateri pe tema voluntariatului în parohie. Tot în cadrul acestor manifestări, tinerii au ascultat două prelegeri pe tema voluntariatului: a dr. Tiziano Salvatera, profesor de Etica comunicării la Universitatea Silesiana din Roma, şi cea a prof. Kerry Glamsch, reprezentantul Universităţii de Litere din Craiova. La finalul conferinţei, participanţii au audiat un concert de muzică uşoară susţinut de grupul vocal „ArteGiovane“ din Roma. Grupul muzical „Artegiovane“ a susţinut până în prezent un număr impresionant de concerte pentru tineret, în întreaga lume. Scopul acestor concerte este de a promova schimbările interculturale, precum şi valorile sociale şi morale ale vieţii comunitare. De asemenea, în contextul actual, concertele susţinute de grupul muzical „Artegiovane“ au menirea de a cultiva legăturile fireşti din punct de vedere cultural şi social dintre România şi Italia.