Patru cete de colindători au vestit joi, 19 decembrie 2024, la Reședința Patriarhală, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Tinerii sunt încurajaţi să citească mai mult
Centrul social „Sfântul Nicolae“ din Filiaşi, al Asociaţiei „Vasiliada“, organizaţie neguvernamentală patronată de Arhiepiscopia Craiovei, a încheiat în această lună un nou parteneriat educaţional prin care se doreşte încurajarea tinerilor să citească mai mult.
Sub genericul „Lectura educă spiritul“, Asociaţia „Vasiliada“ desfăşoară, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Anton Pann“ din Filiaşi, mai multe acţiuni şi programe de educaţie în beneficiul copiilor aflaţi în grija Asociaţiei „Vasiliada“, în scopul formării şi dezvoltării deprinderilor de citit, trezirea interesului pentru lectură, crearea respectului faţă de carte. „Ne-am gândit să iniţiem acest proiect pentru că nu putem să nu observăm faptul că internetul, televizorul reprezintă de multe ori opţiunea copiilor, în detrimentul cărţilor. Parteneriatul cu Biblioteca Judeţeană din Filiaşi a luat naştere din dorinţa de a trezi interesul copiilor faţă de lectură, de a le arăta că la bibliotecă pot descoperi un univers special, captivant, acela al cărţilor“, a declarat Alexandra Toma, coordonatorul Centrului „Sfântul Nicolae“ din Filiaşi.
Prima activitate desfăşurată în cadrul parteneriatului a constat în citirea unor fragmente din cartea „Colţ Alb“, de Jack London, pe lângă lectură având loc şi discuţii libere pe baza textului ales. „Am fost bucuros când ni s-a spus că doamna bibliotecar ne va citi fragmente din «Colţ Alb», deoarece am de citit această carte în vacanţă şi astfel am înţeles de acum mai bine textul şi esenţa ei“, a mărturisit Cătălin, în vârstă de 10 ani.
Tot în această perioadă, Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, desfăşoară la Tismana, în perioada 26- 29 august, proiectul cultural „Cultură şi tradiţie în Oltenia - 300 de ani de la jertfa domnitorului martir Constantin Brâncoveanu“. Acţiunea este cofinanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional. În cadrul proiectului, un grup de tineri din Oltenia participă la seminarii tematice, organizate în acest sens. În program sunt incluse şi vizite la diferite obiective spirituale şi culturale importante din Oltenia. „Prin aceste manifestări se urmăreşte promovarea tradiţiilor culturale olteneşti în contextul împlinirii a trei secole de la moartea martirică a marelui domnitor român Constantin Brâncoveanu. Marele domnitor Constantin Brâncoveanu este unul dintre cei mai reprezentativi dascăli ai culturii olteneşti, ca urmare a faptelor sale de excepţie ce au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală“, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte“.
Obiectivele acestui proiect sunt promovarea specificului regional al Olteniei, creşterea gradului de implicare a tinerilor în activităţi culturale şi de formare spirituală a tinerilor, încurajarea iniţiativelor care pun în valoare patrimoniul cultural naţional şi sprijinirea formelor de dialog intercultural.