Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Tradiția colindatului în Eparhia Banatului Montan
Cu ajutorul managerului Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, Adrian Dumbravă, Episcopia Caransebeșului a organizat miercuri, 13 decembrie, concertul de colinde „Împreună de Crăciun”. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură „George Suru” din municipiu și a adunat laolaltă autorități locale, clerici și credincioși din Caransebeș, sala de spectacol devenind astfel arhiplină. Cei care au bucurat auditoriul au fost Corul „Epifania” din Timișoara și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Prezent la eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian i-a felicitat pe colindători pentru modul în care au transmis tuturor bucuria Nașterii Domnului. La final, Nicolae Șincari, dirijorul Corului „Epifania”, i-a înmânat lui Adrian Dumbravă o plachetă de gratitudine, în semn de mulțumire pentru tot sprijinul adus coralei.
Sute de colindători din toate zonele județului Caraș-Severin, preoți din cele patru protoierii ale eparhiei, tineri și copii, coruri parohiale, dar și grupuri de colindători din orașele și satele episcopiei, au sosit duminică, 17 decembrie, la Caransebeș, pentru a participa la tradiționalul Alai al colindătorilor. Manifestarea spiritual-culturală a ajuns, în acest an, la a 17-a ediție. Alaiul a pornit de la Centrul eparhial, colindătorii mergând până la Catedrala Episcopală în sunetul Fanfarei din Mercina și interpretând, pe tot parcursul traseului, colinde vocal-instrumentale. În continuare, pe soleea lăcașului de cult, colindătorii au vestit Nașterea Domnului Iisus Hristos, reușind prin frumoasa lor interpretare să realizeze un concert de excepție.