Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Tradiţie, cultură şi căi spirituale“
Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la o serie de activităţi în Eparhia Argeşului şi Muscelului, în cadrul proiectului internaţional "Tradiţie, cultură şi căi spirituale". Deschiderea oficială a festivităţilor a avut loc joi, 7 iunie, la Mănăstirea Nămăieşti, unde IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a binecuvântat buna desfăşurare a activităţilor, anunţând totodată şi programul pentru această ediţie. Ospitalitatea gazdelor a fost deosebită la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Iustin Patriarhul" din Câmpulung Muscel. Programul parteneriatului a cuprins şi vizita unor monumente istorice, mănăstiri şi instituţii de cultură. Vineri, 8 iunie, a fost organizat un pelerinaj la mănăstirile de pe Valea Oltului, unde am admirat măreţia naturii creată de Dumnezeu, dar şi măreţia ctitoriilor voievodale Turnu, Cozia, sau a altor aşezări monahale. În acest pelerinaj am fost însoţiţi de IPS Calinic, iar la Mănăstirea Brâncoveanu am avut bucuria să primim binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Reuşita activităţilor din această ediţie a parteneriatului se datorează Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitului Calinic, părintelui prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal de la Mănăstirea Neamţ, profesorilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Câmpulung Muscel şi profesorilor de la seminarul nemţean.



.jpg)
